Fârtăţeşti – pol de dezvoltare al Vâlcii de Sud

Una din cele mai mari comune din sudul judeţului Vâlcea se află în plin proces de modernizare. Nod vital al drumurilor care leagă Oltenia de sub munte cu sudul şi Drăgăşanii cu Gorjul, Fârtăţeştii se gândesc la viitor. Este o altă dimensiune pe care primarul „rebel”, Nicu Voicescu încearcă să o imprime.

„Nu este deloc uşor să administrezi o comună care se întinde cât un oraş de mărime medie. Automat sunt chestiuni de infrastructură, asfalt, canalizare, apă, accese, alunecări de teren, cătune izolate. Toate astea înseamnă bani, înseamnă fonduri pentru care, cred că numai eu ştiu câtă zbatere însemană. Omul din sat nu e mulţumit să-i dai justificări şi explicaţii pentru ce nu ai reuşit, omul din sat vrea fapte şi are nevoie de ajutor”, spune Vociescu.

Pirmarul spune că este un cerc sau lanţ cauză efect. Dacă doreşti un buget local bun ai nevoie de investitori în zonă şi locuri de muncă. Dar ca să vină investitori trebuie să ai infrastructură, drumuri, apă şi canal. Pentru asta e nevoie de bani, ori dacă nu ai un fond bun, ce faci. E nevoie de sprijin.

„E normal că ne dorim să revină cât mai mulţi tineri acasă, să pornească o afacere, să ruleze un capital, să creeze locuri de muncă, să aducă plusvaloare. Dar noi ce le oferim în schimb? Este clar că primăria se bucură pentru orice investitor sau orice persoană care doreşte să facă ceva”, spune Voicescu

În acest sens, în localitate se lucrează din plin la extindere apă, canal şi drumuri şi, se aşteaptă răspunsuri concrete cu privire la sprijinul Bucureştiului.

O altă dimensiune pe care Voicescu o are în vedere este educaţia tinerilor. Sportul şi şcoala sunt, potrivot primarului premisele unei societăţi sănătoase. Atât elevii premianţi cât şi sportivii de perfomanţă nu au fost uitaţi de primarul Voicescu. În urma unui concurs ciclistic, premianţii au primit o bicicletă.

Fârtăţeştiul se află în plin proces de înfrăţire cu o localitate franceză, o altă coordonată prin care Vociescu speră să contribuie la dezvoltarea comunei.

Şi nu în ultimul rând Fârtăţeştiul deţine un muzeu impresionant. De fapt un colecţionar de obiecte vechi de uz casnic şi unelte agricole, a deschis în curtea sa un muzeu.

„Un lucru este cert, peste cinci ani, comuna Fârtăţeşti îşi va respecta renumele de nod comercial şi de pol de dezvoltare al sudului. Noi ne facem treaba noastră, important ca cei de la Drurmuri Naţional şi Ministerele să şi-o facă pe a lor”, a mai spus Voicescu.

AP:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *