Fabuloasa descoperire din Munţii Cozia va deveni Arie Protejată

O expediție a unor geografi și geologi din Vâlcea în zona Pătești a confirmat faptul că fosilele din cretacic descoperite în urmă cu o săptămână reprezintă un zăcământ ce se întinde pe o lungime de 1 kilometru și, ca urmare, consideră că este necesară delimitarea arealului și declararea ca zonă protejată, fiind unele din cele mai frumoase fosile de Acteonella din lume descoperite vreodată.

„Este un întreg zăcământ de Acteonella aici, cred că sunt printre cele mai frumoase fosile descoperite în țara noastră, dacă nu din lume, și care trebuie cercetate și păstrate în bune condiții. În zilele următoare, o echipă de paleontologi de la București vor veni aici pentru a începe analiza acestor roci sedimentare. Acest zăcământ se află pe toată lungime cheilor, de peste 1 km, ale pârâului Pătești, până la roca cristalină a Masivului Cozia. Expediția de azi are ca scop elaborarea unei documentații care să asigure cadrul legal pentru declararea acestui areal drept arie protejată. Primăria Sălătrucel ne-a acordat tot sprijinul și ei sunt cei care vor face primul pas prin stabilirea unei zone sigure a acestei arii”, a declarat prof. dr. Gheorghe Ploaie.

Geologii și geografii prezenți marți în Valea Păteștiului au declarat că acest zăcământ ar putea fi mai mare decât cel din Transilvania, cunoscut sub numele de Dealul cu Melci, și că, odată cercetat, ar putea aduce dovezi și date noi despre modificările continentale din timpul Cretacicului.

„Îi așteptăm și pe paleontolgii de la București pentru a face cercetări în zonă și vom face tot ce putem pentru a valorifica și potențialul turistic al acestor chei, evident cu reguli stricte de a conserva această minune a naturii. Ca un fapt fapt divers al acestui parc natural va fi consemnat că printre cei care au descoperit din întâmplare zăcământul fosilier se află și un jurnalist vâlcean”, a declarat pentru AGERPRES primarul din Sălătrucel, Nicolae Sima.

Un bogat zăcământ de fosile din cretacic a fost descoperit săptămâna trecută pe valea râului Pătești de o echipă de muncitori care lucra la reabilitarea unui drum forestier în Munții Cozia.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *