Extinderi de apă și canalizare în Lăpușata, precum două mini parcuri fotovoltaice

În comuna Lăpușata, în anul 2024 se vor finaliza drumurile prin Anghel Saligny și prin Agenția Fondului de Mediu, se vor extinde rețelele de apă și canalizare.

Tot în acest an, Lpușata, Roșiile și Tetoiu vor conlucra pentru realizarea rețelei de gaze, pentru care s-a obținut finanțare, pe Anghel Saligny.

”Vom extinde rețelele de apă și canal în toată localitatea, acolo unde nu este în prezent și unde din această cauză nu am putut depune proiecte de asfaltare. Ne referim la Aninoasa, Bungeți iar canalizare până acolo unde relieful permite. Lucrăm în prezent la două miniparcuri la pompele de apă, în Sărulești și Broșteni, acolo unde se montrează un puț forat.  Cele două parcuri sunt necesare pentru a acoperi costurile cu energia electrică. Tot în acest an, avem în plan să finalizăm lucrările de reabilitare a căminului cultural”, spune primarul Nicolae Joița.

Lăpușata este o localitate mică, deniumită și comuna celor 7 sate și 7 dealuri,  care deschide cursul inferior al Cernei, încheie anul 2022, cu venituri proprii de peste 300 mii lei (157 lei per capita), în scădere față de anul trecut dar grație eforturilor administrației Joița, vorbim de o rețea utilități majoritar extinsă în aproape toate satele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *