Expoziţie de aparate de radio din perioada interbelică şi postbelică la Muzeul Judeţean de Istorie

O expoziţie de aparate de radio din perioada interbelică şi postbelică a fost inaugurată, vineri, la Muzeul Judeţean de Istorie din Râmnicu Vâlcea, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de existenţă a Radio România.
„Iniţiativa a aparţinut de fapt colecţionarilor de aparate de radio din Râmnicu Vâlcea. Şi astfel s-a reuşit să adunăm aproape 40 de bijuterii pentru că într-adevăr sunt adevărate lucrări de artă aceste radio-uri de pe vremea bunicilor, a părinţilor şi de ce nu a copilăriei multora dintre noi. Cine nu a trăit cu un Pacific, din cei care acum avem 40 de ani? Sunt radiourile copilăriei noastre. Mă uit la ele şi mă gândesc că la acestea s-au ascultat principalele evenimente ale secolului trecut, războiul, comunicatele importante care au schimbat istoria, posturile de radio străine sau teatrele radiofonice vechi”, a precizat prof. Tulugea, directorul muzeului
Cei care doresc să vadă expoziţia, care va fi deschisă până duminică, pot admira piese din anii 1925, radiouri pe lămpi, mărci celebre din Germania sau Olimp, Electronica, Pacific şi nu numai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *