”Exclava” Dănicei, o comună deși izolată de județ are mai multe proiecte în curs de implementare

Una din cele mai întinse localități din Vâlcea, cu 14 sate componente nu are, paradoxal, o legătură directă cu județul Vâlcea, o legătură rutieră cu municipiul, orice drum spre capitala de județ, fiind fie prin Argeș, fie prin Olt.

În termeni geografici, comuna Dănicei, deși este o comună vâlceană, ea este o ”exclavă”, adică un teritoriu nelegat direct de județul de care aparține administrativ.

Vorbind de Dănicei, despre  pe o întindere de circa 2900 de hectare cu  sate care, acum, beneficiază de utilități, precum drumuri asfaltate, iluminat public, interenet, apă sau canalizare, iar în viitor un centru social, târg comunal, un cămin cultural nou, sediu primărie și în următorii ani și gaze naturale. Adică, o administrație care, în ciuda izolării de județ, a reușit să atragă fonduri, atât guvernamentale cât și europene pentru a aduce localitatea la standarde de viață decente pentru cetățeni.

”Urmărim acum lansatrea acestui Plan național de Investiții, unde avem proiecte care vizează modernizarea de drumuri comunale și de interes local. Sunt două proiecte, unul pentru 7 km și unul pentru 7,5 km. Așteptăm deschiderea axelor pentru noul program european și vedem pe PNRR ce putem accesa”, spune Dumitru Pirneci, primarul din Dănicei.

Totodată, acesta spune că este foarte importantă finanțarea drumului de legătură cu Nicolae Bălcescu, o premieră rutieră care ar scoate din izolare, comuna Dănicei.

Proiectele de până acum ale primarului Dumitru Pirneci au vizat dezvoltarea și modernizarea infrastructurii, a utilităților, dar și a socialului, iar la această categorie, juristul Ionuț Voiman s-a ocupat de proiectul cu fonduri europene pentru construirea Centrului Social, iar sfârșitul de an – 2020, le-a adus un alt mare proiect european, în valoare de aproape un milion de euro, proiect ce asigură accesul la un sistem de educație pentru 60 de elevi din comunitate, formare profesională de calitate pentru 180 de persoane, antreprenoriat, reducerea sărăciei și a excluziunii sociale prin facilitarea accesului de servicii sociale la 260 persoane.

Totodată s-a turnat fundația viitorului centru cultural din Dănicei și s-a facut recepția la finalizarea lucrărilor la Centrul Social de Zi.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *