Eugen Neaţă: un dialog social de tip proactiv, transparent și constructiv, poate contribui la creșterea nivelului de trai

Dialogul social, cândva în anii 90, fiind una din mişcările de forţă ale vieţii sindicale din România, azi, a ajuns un element pur decorativ. Nu se mai aude nimic despre sindicate, de cele mai multe ori acestea fie lispesc, fie au redevenit curele de transmisie ale patronatului. 

Măsurile guvernanţilor ar trebui să treacă obligatoriu prin dezbateri sindicale, altfel vom ajunge din nou, la momentul mai 2010, când preşedintele statului a luat singur iniţiativa de a face o politică de austeritate (reduceri de salarii şi pensii).

În acest sens, este de salutat, implicarea deputatului PSD, Eugen Neaţă, în a reglementa rolul dialogului social, în societate de azi”

“În ședința Comisiei pentru muncă și protecție socială, am dezbătut proiectul de lege Pl-x nr. 715/2018 privind Dialogul Social.
Prezenta propunere legislativă reglementează disfunctionalitățile constatate în ceea ce privește organizarea și funcționarea organizațiilor sindicale și patronale, precum și în ceea ce privește desfășurarea dialogului social tripartit instituționalizat, precum și instituirea unei proceduri clare privind declanșarea, soluționarea și monitorizarea conflictelor colective de muncă și a grevelor.
Reglementarea este menită să contribuie la flexibilizarea constituirii organizațiilor partenerilor sociali – organizații sindicale, respectiv patronale și la facilitarea negocierii colective la nivel de unitate, grup de unități și sector de activitate, având la bază ideea conform căreia un dialog social de tip proactiv, transparent și constructiv, poate contribui la creșterea nivelului de trai, respectiv de confort social, atât al angajaților, cât și al angajatorilor, și la pace socială.
Cetățenii vor primi ceea ce își doresc, un mediu de dialog social corect care sa respecte salariații în țara lor.

Birou de Presă, deputat Eugen Neaţă

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *