Erdogan îşi distruge armata pentru a-şi comsolida puterea în stat

Cei opt ofițeri turci care au aterizat sâmbăta cu un elicopter militar la Alexandroupolis, în nordul Greciei, solicitând azil politic în aceasta tara, se tem pentru siguranța lor. Cei opt bărbați au fost aduși în fața unui procuror duminică, urmând a fi judecați de către instanță locală, luni 18 iulie anul curent, fiind acuzați de a fi intrat ilegal în Grecia.
„Sunt îngroziți. Se tem pentru siguranța lor. Se tem că vor fi maltratați sau chiar mai rau dacă sunt întorși în Turcia. Tocmai de aceea, sunt hotărâți să epuizeze toate posibilitățile legale pentru a evita extrădarea” potrivit celor declarate astăzi de Lia Marinaki (un avocat local care reprezintă pe patru dintre cei opt ofițeri) într-un interviu telefonic acordat corespondentului agenției China Noua „Xinhua” la Atena.
Ofițerii turci au ajuns Alexandroupolis în urma loviturii de stat militare care a eșuat vineri, emițând un semnal SOS și solicitând permisiune pentru aterizare de urgență. Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a solicitat extrădarea lor în timpul mai multor convorbiri telefonice purtate cu omologul său grec, Nikos Kotzias sâmbătă, numindu-i în mod public ” trădători „.
Marinaki a mai declarat în exclusivitate pentru Xinhua duminică despre clienții săi, care sunt reținuți la secția de poliție locală, precum și despre restul inculpaților, ca aceștia neagă orice implicare în tentativa de lovitură de stat . „Pentru mai bine de o ora ei nu aveau nici o idee despre ceea ce se întâmpla la sol. Nu au făcut decât sa execute ordinele superiorilor lor. Acestora li s-a spus să vina la sol si sa transfere persoane rănite. Și-au dat seama că ceva era în neregulă când s-a executat foc de arma asupra aparatului din partea unor ofițerii de poliție „, a mai adăugat ea.
„S-au ascuns ore întregi în apropierea zonei de frontiera cu Grecia și după primirea mai multor mesaje pe telefonul mobil de la rude cu privire la lovitura de stat și atacurile mulțimii asupra militarilor, au decis să fugă în Grecia”, a mai spus Marinaki .
Experții în drept estimează că procedura din Grecia va dura cel puțin două săptămâni. La rândul sau, doamna Marinaki a mai declarat pentru presa locala că, în cazul în care Grecia respinge cererile de azil, clienții dânsei vor adresa cererile altor tari.
Prim ministrul grec, Alexis Tsipras, în timpul convorbirii sale telefonice cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, în noaptea de sâmbătă, a subliniat că „Grecia va respecta pe deplin toate dispozițiile dreptului internațional și convențiile privind protecția drepturilor omului” . Grecia urmărește îndeaproape evoluția din tara vecina, urmare a loviturii de stat militare, potrivit celor relatate de agenția elena de presa AMNA, citând înalți oficiali.
Prim ministrul grec, Alexis Tsipras, este în contact permanent cu șeful structurii sale de informații, potrivit unor surse guvernamentale.
Ministrul grec al Apărării, Panos Kammenos, Ministrul de Interne, Nikos Toskas, precum și Șeful Statului Major General, amiralul Evangelos Apostolakis, au avut numeroase reuniuni de urgență pentru a evalua situația, potrivit aceleiasi agentii de presa. Semnale interesante legate de evoluțiile din Turcia vin și de peste ocean: Secretarul de Stat al S.U.A. John Kerry, a negat sâmbăta orice rol al SUA în tentativă de lovitură de stat eșuată din Turcia, avertizând în același timp cu privire la răul pe care l-ar putea face astfel de acuzații relațiilor Ankarei cu Washingtonul.
Kerry a avertizat că „insinuările publice venite din partea unor oficiali turci cu privire la orice rol al Statelor Unite în încercarea de lovitură de stat eșuată sunt extrem de false și dăunătoare pentru relațiile bilaterale”, adăugând în același timp că Statele Unite ar putea analiza o eventuala cerere de extrădare, cu condiția ca Turcia sa dovedească în „mod real și obiectiv” o eventuala implicare a clericului Gulen .
Secretarul de Stat al SUA a cerut, de asemenea „reținere din partea guvernul turc cu privire la utilizarea violentei și respectarea unui proces echitabil și a obligațiilor sale internaționale, cu privire la modul în care ii investighează pe cei implicați. Autoritățile ruse au făcut apel pentru soluționarea pașnică a problemelor din Turcia. Kremlinul și-a exprimat sprijinul pentru „o soluționare legitimă ” a loviturii de stat , precum și pentru revenirea Turciei la „stabilitate și ordinea publică „, potrivit purtătorului de cuvânt al Presedintiei de la Moscova, Dmitri Peskov . „Stabilitatea din Turcia are un impact direct asupra situației din regiune” , a mai spus Peskov, citat de către agenția de știri TASS.
Pe de-alta parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Republicii Populare Chineze, Lu Kang, a declarat sâmbătă că Beijingul speră ca Turcia sa revină la stabilitate și ordine cât mai curând posibil după tentativa de lovitură de stat militară din țară, adăugând și ca tara sa acordă o atenție deosebită situației din Turcia. Mai mulți oficiali europeni, printre care Miniștrii de Externe ai Franței și Austriei, l-au avertizat pe Erdogan si regimul acestuia să nu profite de incidentele din Turcia și să ia măsuri arbitrare .
Numărul celor arestați este estimat până în prezent la circa 6 mii. In acest context, nu putem sa nu luam în analiza represiunea feroce proferata de către Președintele Erdogan, atât împotriva sindicatelor, cat și împotriva presei. Toate grevele autorizate au fost interzise de către Consiliul de Miniștrii în ultimii trei ani. 45% dintre angajați nu au forme legale, pe cale de consecința ne-beneficiind de asigurare medicala.
Ultimii 14 ani au fost, cu precădere, cei mai negrii pentru mișcarea sindicala din aceasta tara și pentru toți cei ce muncesc: 20 mii de oameni și-au pierdut viata din cauza condițiilor improprii de munca. Exista, în prezent, peste 2 mii de procese deschise unor jurnaliști și alte câteva sute împotriva sindicaliștilor sub pretextul de…a-l fi insultat pe Erogan.
Ciprian POP