Energomontaj Hidro Râmnicu Vâlcea – Istoria tristă a dispariţiei unei mari companii

Vidraru, Ciunget, Porţile de Fier I şi II, zecile de hidrocentrale de pe Olt, Siret, Bistriţa, Râu Mare Retezat, Siriu, Jiu vizbile astăzi prin acele superbe lacuri de acumulare au fost construite în România începând cu anii 60 şi au poziţionat pe hartă două mari companii în acea vreme Energomontaj Hidro şi TCH.

Deşi am mai punctat o dată povestea Energomontaj, am s-o reiau acum pentru că seamănă într-un fel cu povestea CPL Râmnicu Vâlcea.

Energomontaj Hidro Râmnicu Vâlcea a fost una din cele mai cunsocute intreprinderi din România ca parte componentă a trustului Energomontaj. O compania care se ocupa cu „softul” unei hidrocentrale, însemnând tot ce include parte mecanică şi energetică. Echipamentul uriaş de închidere a unui baraj constând din stavile, macarale capră, batardouri, ghidaje şi partea de turbină (hidroagregat) incluzând aici tot ce înseamnă morişca aceea pe care o învârte apa pentru a produce curent.

O companie care a avut o pleiadă de ingineri, maiştrii, lăctuşi mecanici, sudori, o companie care se întindea pe zeci de şantiere – de la Poiana Teiului până la Haţeg, Feneş, Râul Mare, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Neamţ, Bacău. De fapt anii 70-80 au fost în România anii de aur ai hdiroenergeticii – atunci au apărut Vidraru, Ciungetul, Mălaia, Siriu – Nehoiu, Dragoslavele, toate amenajările de pe Bistriţa, de pe Siret şi nu în ultimul rând de pe râul Olt. A fost un un progarm amplu de investiţii în acest domeniu care a dus la crearea unui adevărat complex pe orizontală în domeniu – Uzinele Caromet (Caransebeş), Lugomet(Lugoj), UCM Reşita.

În anii 80 se lucra din plin la regularizarea râului Olt. Atunci au apărut hidrocentrale din Rânmnicu Vâlcea, Govora, Băbeni, Ioneşti, Zăvideni, Turnu, Călimăneşti, Drăgăşani, Gura Lotrului. O muncă uriaşă, Energomontaj din Râmnicu Vâlcea număra cel puţin 1000 de salariaţi aduşi din toată ţara. Aşa au apărut colonii la început şi ulterior cartiere în Râmnic, în Brezoi, în Drăgăşani, a apărut Liceul Energetic. Mitul maiştilor şi al meseriaşilor a fost motivat printr-o numeroasă echipă de specialişti în domeniu. Spunem asta pentru că după 1989, foarte mulţi turbinişti de la Energomontaj au fost la muncă în domeniu în Suedia, Danemarca, Cehia sau Slovacia.

Salariile erau frumoase se câştiga în acea perioadîăi peste 10.000 de lei dar şi se crease o adevărată cultură a şantierului cu bune şi cu rele. Cu grădiniţe, cantine, şcoli. Se lucra numai în anii 80 la trei hidrocentrale în paralel pe teritoriul judeţului Vâlcea şi nu conta dacă e iarnă sau vară. Compania îşi construise un sediu cochet în cartierul Goranu şi părea că lucrurile vor merge mine numai că…

A venit revoluţia şi de aici tot haosul primilor 10 ani în economia românească. Companiile greoaie, mastodonţii au avut cel mai greu de suferit în această adaptare a noii economii. Au scăzut catastrofal investiţiile statului în domeniu hidro iar implicit a urmat o curbă descendentă pentru toate companiile din domeniu- restructurări, căutare disperată de noi fronturi de muncă. Hidorcentrale care începuseră în 1988 – 1989 (Cornet, Robeşti, Câinei, Lotrioara, Racoviţa) au intrat în conservare. Numărul de salariaţi ai Energomontaj scade simţitor, se încearcă o privatizare prin metoda MEBO, un eşec evident.

Se spune că sporeşte numărul căpuşărilor pe interior, adică se fură mai pe româneşte. În anii 2000, o mică licărire de speranţă reapare prin investiţii în domeniul hidro şi se termina în cele din urmă cu greu în anii 2004, hidrocentrala Cornet. Dar se lucrează în sistem de avarie, la nici 25% cum se lucra până în 89. Târziu, după anii 2010, se termină şi Robeşti, la peste 20 de ani de la inauguararea lucrărilor.

Insolvenţa Hidroelectricii principalul beneficiar al lucrărilor pe parte hidro vine să aducă cancerul în Energomontaj. Astfel după ultima realizare, tot la 20 de ani de la debut (Racoviţa), lucrurile sunt deja în moarte clinică.

Anul 2014 înseamnă dispariţia sucursalei vâlcene, o schimbare accelarată de directori în doar câteva luni, un şomaj masiv şi povestea se încheie cu doar câteva lucrări de săpat şanţuri prin comunele vâlcene pentru reţeaua de apă.

Energomontaj Hidro Râmnicu Vâlcea nu mai există, se pare că a devenit un punct de lucru al unei companii din Craiova, majoritatea băieţilor care au lucrat zeci de ani sunt în afară, meseriaşii care au construit Vidraru, Porţile de Fier I şi II fie sunt la pensie sau fie au murit de mult. Îi mai vezi pe unii foşti şantierişti stradă şi toţi au o privire tristă, amintindu-şi de acele vremuri frumoase de la Gâtul Berbecului, de la Sadu, de pe Olt, Jiu….amintiri…

Vinovaţi? Toţi şi nimeni în acelaşi timp…

Mihai IONESCU