După zece ani de procese și sechestru, Căminul Cultural din Lăpușata a intrat în reabilitare

După zece ani de procese, în sfârșit, Căminul Cultural din Lăpuşata a intrat în reabilitare.

Primarul Nicolae Joița spune că a prevăzut sumele necesare acestei modernizări și în primăvara anului viitor, acesta va fi inaugurat.

”Cu această clădire vom finaliza în sfâșit centrul civic, din punct de vedere al instituțiilor moderne, elegante. A fost pariul meu în aceste mandate, de a recupera o clădire simbol a localității. Am început lucrările, avem un grafic în desfășurare, sperăm ca în primăvară să fie finalizat”, spune Joița.

Lăpușata are deja un centru civic elegant, instituţiile publice fiind reabilitate în ultima perioadă, un investitor a construit centru comercial elegant dar….Dar timp de 10 ani în Lăpușata a existat o mare problemă.

Între aceste clădiri frumoase ne privea hâd o relicvă. Un cămin cultural care zăcea închis, cu lacăt pe el şi care se degrada pe zi ce trece.  De ce? Am încercat să aflăm de ce Lăpuşata face notă discordantă în ceea ce priveşte căminele culturale, în restul comunelor, fie pe CNI, pe cu fonduri europene sau guvernamentale, avem astfel de centre moderne, aici nu.

„Istoria este veche, de dinainte de a veni eu la primărie. Ştiu însă că în 2009 au început lucrările la căminul cultural. Din fonduri guvernamentale la acea vreme. Din câte m-am interesat, valoarea lui era de 2 miliarde lei. Atât era devizul inițial.  Însă, ulterior, devizul s-a ridicat la 10 miliarde”, spune edilul.

În anul 2012, Joiţa a ajuns primar şi a moştenit lucrarea demarată în 2009. Primarul a găsit, spune el, facturi de 3 miliarde neplătite, iar constructorul somase instituţia să fie achitate.

„Pentru a evita un blocaj sau vreo poprire pe conturi, am făcut împrumuturi în trezorerie şi am achitat facturile găsite la primărie. Apoi, în 2013 a venit un control de la Curtea de Conturi şi după mai multe verificări aceasta a constat că trebuie returnată  de către constructor suma de 700 de milioane. S-a făcut dosar penal în urma sesizării Curţii de Conturi. Şi au fost făcute expertize.  În urma acestor expertize s-a ajuns la concluzia finală că trebuie recuperaţi de la constructor aproape 4 miliarde vechi”, spune primarul Joiţa.

De altfel firma a încasat pe perioada cat a lucrat peste 8 miliarde, asta în condiţiile în care doar mansarda a fost executată, firmă nefăcând niciun act adiţional pe timpul mandatului lui Joiţa. Lucrările se văd cu ochiul liber

„Aşadar din anul 2013 am tot stat în instanţă. Banii nici poveste, nu s-au recuperat iar comuna nu a beneficiat de un astfel de centru cultural Se vede cum arată. Instanţele? În sfârșit au dat verdictul. Ne-am recuperat căminul cultural de sub sechestru și am căutat  soluții pentru a-l reabilita. Pentru că în atâția ani starea lui de degradare a avansat”, a mai adaugă Joița.

One comment

  • Livia

    Acest cămin cultural era veselia, bucuria și distracția tinerilor din localitate dar și din localitățile învecinate in anii 1970-1980 se făceau baluri, discoteci, nunți, botezuri, era foarte frumos si distractiv!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *