După victoria de la Nic(i)opule, Constantinoglu Pașa pregătește lupta finală de la Bovine cu oastea ducelui Buicanus
La sfârșitul lunii lui Răpciune, în anul 7020 de la Facerea Lumii, în anul ciumei covidale, la Nic(i)opule, oastea de răzeși ai pașalei Constantinoglu dădu lovitură de moarte oastei crăiești a ducelui Buicanus, reuşind să pună flamură roșie deasupra sageacului Vâlcii pentru încă 4 ani de acum înainte.
O luptă în care s-au întâmplatu multe grozăvii de ambele mari strânsuri de armate, cu multe căpetenii mândre pieind în sulițele vrăjmașilor, că fuse o luptă în care toate feudele se dădură în focuri și zavere, scânteind de tunuri, sânge șiroindu pe toate malurile. Primul care fu răpus în luptă fu brav stolnicul Țolea, căpitan de plai în nordul giudețului, al cărui cap căzu în colb. La fel și jupânița Sonia… Din oastea lui Buicanus, ambii mândri crai. Răzeșii lui Constantinoglu fură zdrobiți la Sălătrucel, după Dealul Bucii.
Înfrângere pentru boierii lui Constantinoglu se înscrisă și la Tomșani, unde ispravnicul Pearcu pieri înfrânt, chiar sub cetatea Horezului, acolo unde aga Sărdarului repurtă o mare victorie asupra marchizului Fârtatului din oastea crăiască. Și multe alte lupte călări și de pedestrime se petrecură cu finaluri fără leac, așa cum sfârşi jupânița Carmencita, ucisă cu bestialitate în întunerec de dumbravă. Sau precumuri căpitanul de gărzi Bâzâcurile muri strigând pe meterezele Băbeniului, acolo unde se înstăpâni vel stolnicul Bogdanus Ștefăniță Întâiul.
Lupta pentru cetatea Râbnicului fuse una stearpă, voievodul Mircia câștigă în fața zapciului Pârvan, dar cu ce prețuri! Că pandurii Pârvanului arseră și trecură prin pistolete aproape toată garda voievodală. Arnăuții lui Andrei, care nu vrură să jure pe steagul zapciului, fură măcelăriți, iar însuși căpitanul Andrei fuse decapitat la capitală de o conjurație a comitetului Barnatic.
Râbnicul Vâlcei ajunse astfel un teren plin de lupte, de hărțuiruri între pandurii lui Pârvan și restul gărzii lui Vodă Mircia.
Aşa că următorii 4 ani se presupune a deveni o confruntare între milițiile zapciului învins de voievodul Mircia și trupele fidele ale cârmaciului. Un Râbnic plin de amărăciune și boale, unde cuvântul de ordine va fi crima, osânda, zavera și injurațiunea. Din care norodul va fi nenorocitul. Poporul va închide oblonurile și va sta pitit să nu intre în războiul de uzururi care va măcina străzile cetății.
Pașa Constantinoglu i-a dat lovitură de moarte ducelui Buicanus, împingându-i armatele zdrențuite în nord. Umblă zvonuri precum că multe căpetenii din oastea crăiască ar fi închis ochii la poruncile de luptă și ar fi trimis pe ascunsuri oameni și arme taberei pașalei. Mai rău fuse că ducele căzu la pat în timpul luptelor, fiind bolnav de ciuma covidală, vindecându-se cu greu și pregătindu-se de marea luptă din principate, cea de la Bovine.
Acolo unde se știe, armatele crăiești stau mai bine decât păgânii pașalelor, supuse noului sultan Csulacu, uneltitorul și asasin al fostului sultan Dragneologu. Armatele crăiești sunt susținute de Coroana Bicefală a împăratului Iohan și a viceregelui Orban Ludovic al II-lea.
Cidul, ducele Buicanus, se decise să conducă el marea armată imperială din micul cnezat, în fruntea unui regiment de grenadieri, ajutat de Cazan de Lawrentia, om al legilor, și de omul șfarelor, iscoadelor, Victorius Gură Mare, un centurion ajuns vremelnic ispravnic peste Casa Apelor. Domnița Banu va conduce echipa de pairi regali, revenindu-i rangul probabil după un asasinat de interior, după ce otrăvuri parfumate îl scoateră din gioc pe cneazul de nord, un Victor al Alegriei și al Straussului.
Oastea lui Constantinoglu începe, la pairi, cu Paharnicul Bogdanus Mateioglu, Pumn Greu de Muiere, om cu ochelari și trecuturi sumbre, care l-a înjunghiat pe ducele pădurilor într-un duel nu prea creștin și drept. La ieniceri, în frunte, e Ovidiu Popa cel Frumos și Tăcut, ajutat de Lucianoglu Bey să conducă spahii. Iar în spate încă se bat Donna Dana și Don Eugeniu pentru a purta flamura pe flancul secund în armata semilunei lui Constantinoglu.
Cert este că se îndreaptă aceste mari armate spre câmpia de la Bovine, teren mlăștinos, în plină lună a lui Undrea, pe 6, în început de crivăț și iernuri grele, în anul ciumei covidale.
de Ovidiu Poptămaș și Claudia Bibanu
