După Parisul Olimpic, unii rămân cu vibrația unui spectacol total de magie și frumos, săracii rămân doar cu o scenă…
Și au ieși din toate cotloanele, din toate catacombele, toată spumă frustrată a omenirii, tot ce are umanitatea mai urât, mai anost, mai trist, mai gri, mai înverșunat, noir, toată această armată fadă de oameni răi a ieșit să condamne până și o formație de rock, precum Gojira, nu doar ”cine de taină” și alte ”decadențe morale, iaduri, satanisme, blasfemii”. Cât de urâți sunt acești oameni, acesti habotnici care de fapt sunt plini de complexe, bolnavi de ură, hoți mărunți, o periferie structurală mai perversă la minte decât sunt ”perverșii pe care ei îi condamnă”.
Eu? Sunt crescut de o bunică evlavioasă. Dus la biserică până la 7 ani, duminică de duminică. Până la 7 ani, am crezut că Mulțumesc, se folosește prea puțin raportat la Bogdaproste. Și azi merg la biserică, în timpul Paștilor, respect orice frumoasă mănăstire, pentru mine Bârsana este o capodoperă a timpului sacru.
Creștinismul este minunat. Este seva împăcării, a iubirii, a toleranței, a sfatului, a iertării. Creștinismul nu este o instituție de forță, este matricea prin care noi comunicăm cu Dumnezeu. Creștinismul nu are oameni răi. Nu are oameni care strigă, care lovesc cu bibliile, nu are oameni care epatează cu cruci în mână, în birouri, pe piept, oameni care să îi înjure pe alții, creștinismul nu definește pe nimeni drept cretini. Nu mai e creștinism, e orice altceva, un fake, un surogat, o sumă de complexe și de răutăți. Creștinii nu îi înjură pe cei care nu sunt ca ei. Creștinismul nu provoacă un jihad.
Creștinii au iubit, au apreciat deschiderea Olimpiadeni pariziene. Au zâmbit în cel mai nefericit caz, la sceneta cu pricina, considerând-o în cel mai rău caz un amatorism cultural sau o nouă dorință a unei comunități de a fi acceptată drept oameni, cu simt, cu emoție, cu trăire. Până la urmă Freddy Mercury a creat artă și nu războaie. Mă îndoiesc că Freddy nu ar fi în Rai iar heterosexualul Hitler în Iad acolo unde urmează să ajungă și heterosexualul prea creștin Putin.
Revenind creșținismul este poezie, este frumos, iubire, acceptare, înțelepciune, artă, este de fapt tot ce pleacă dinspre Dumnezeu. Agresivitatea, ura, boala, strigătul, isteria, ipocrizia, micimea umană a celor care au scos bale de turbare în aceste zile, nu este dumnezeire. Este doar rest, talaș, rumeguș religios, pe care ăștia îl cred icoană.
După dechidrea Olimpiadei Pariziene, creștinii și non creștinii au rămas cu ceva frumos în suflet. Săracii au rămas doar o scenetă banală pe care, (precum o păpușă) au dezbrăcat-o, dezmbembrat-o, vopsit-o și au ieșit strigând, în spatele curții, dincolo de gunaie: Blasfemie!
Liviu POPESCU
