După 50 de ani, Comuna Popeşti va avea un nou dispensar medical
Pentru îmbunătățirea condițiilor desfășurării actului medical la nivelul comunei Popeşti, conducerea administrației publice locale va începe lucrările de modernizare a dispensarului din comună, ceea ce va permite și dezvoltarea serviciilor medicale pentru locuitorii comunei de sub poalele Cotoşmanului
„Dispensarul va fi reabilitat și modernizat, vor fi lucrări la acoperiș, tencuieli, dotări cu aparatură și mobilier adecvat acestei activități a dispensarului uman din comuna Popeşti. E vorba de dispensarul contruit în anii 70 şi care, până în prezent nu a mai fost vreodată reabilitat. Condiţiile pentru personalul medical şi pentru pacienţi sunt deja total improprii. a declarat Aurora Măgura, edilul din Popeşti.
Dispensarul Medical din Popeşti deserveşte un număr de peste 2000 de pacienţi, acesta fiind ridicat în anii 70, în zona centrală a localităţii. Lucrarea se află în faza de licitaţie, urmând ca execuţiile să demareze în foarte scurt timp.
Tot prin PNDL 2, se va extinde canalizarea în patru sate, Popești, Meieni, Dăești și Curtea, pe o distanță de 25 de kilometri. modernizarea şcolii gimnaziale din satul Urși; modernizarea şcolii gimnaziale și construire sală de sport, în satul Dăeşti și achiziționarea unui buldoexcavator.
Pentru următorul exerciţiu bugetar, edilul pregăteşte proiecte de asfaltare, dorind să pună la punct infrastructura rutieră a comunei.
AP