După 5 ani, „Vâlcea” reintră în Europa cu dreptul

Cât timp a existat Chimistul, apoi Oltchim Rm. Vâlcea, Vâlcea a fost o prezență constantă în cupele europene, nelipsind niciun an. Asta până în 2013, când echipa a intrat în criză financiară și s-a desființat, deși în acel an ajunsese în semifinalele Ligii Campionilor.

Nou-înființata HCM s-a zbătut câteva sezoane la retrogradare până sezonul trecut, când a jucat finala Cupei României și a primit dreptul de a evolua în Cupa EHF. Participarea vine într-un moment excelent pentru clubul oltean care a câștigat primul trofeu din istorie, Supercupa României, învingând apoi a doua oară pe CSM București.

Duminică, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor Traian, s-a jucat prima manșă din turul II preliminar al Cupei EHF, SCM Rm. Valcea – Kastamonu (Turcia), scor final 35-26 (19-13).

Vâlcea debutează astfel după 5 ani cu dreptul în Europa

Kastamonu Belediyesi a jucat anul trecut cu SCM Craiova în semifinalele Cupei EHF, oltencele calificându-se extrem de greu după 23-22 și 18-18! Doar șase jucătoare din sezonul trecut au rămas însă la echipă, dar sunt cele mai importante. Anca Rombescu, fostul portar de la Tomis Constanța, apără poarta echipei turce care a jucat în calificările pentru grupele Ligii Campionilor, nereușind să treacă de Podravka Koprivnica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *