După 30 de ani, Vâlcea se reindustrializează. Trei mari companii românești investesc 300 milioane de euro în județ

După un blocaj de aproape 30 de ani, cauzat de o stagnare mai mult sau mai puțin voită a economiei județene (corupție și industrie socialistă, cumulată cu capital sălbatic), Vâlcea reintră în atenția companiilor mari private, doar în anul 2023 se anunță investiții de aproximativ 300 de milioane de euro, unele fiind în curs de implementare, altele la faza de avize.

Vorbim de 3 mari companii cu capital românesc care investesc în ramuri industriale de top – industria alimentară, chimie și IT, demonstrând că Vâlcea oferă oportunități de afaceri în mai multe domenii și speranțe că acesta este doar începutul unei decade favoarbile pentru județul nostru.

În primul rând vorbim de o companie din industria agro-zootehnică, La Provincia, care deja s-a consolidat pe piața vâlceană, având mai multe active în tot județul și care asigură locuri de muncă dar și importante contribuții la bugetul de stat dar și la bugetele consolifate ale localităților unde acestea își desfășoara activitatea.

La Provincia investește masiv în Frâncești, Galicea și Făurești, respectiv într-unul din cele mai mari abatoare din sud-estul Europei, într-o fabrică de procesare și recondiționarea deșeuri precum și într-un din cele mai moderne sisteme de irigații din România. Investițiile grupului Carmistin în Vâlcea pentru acest an depășesc 150 de milioane de euro și vor genera locuri de muncă dar și taxe și impozite care vor intra în visteriile locale și naționale.

Fastsens, o altă companie puternică de această dată în industria IT investește aproximativ 100 de milioane de euro în Făurești într-unul din cele mai mari centre de date cloud din România, investiție pentru care a fost emis recent certificatul de urbanism. O astfel de investiție aduce județul Vâlcea în industria IT din România, aliniindu-se astfel celor mai dezvoltate din România.

Și nu în ultimul rând, Chimcomplex, compania care a salvat chimia românească și care a preluat Oltchim va inaugura într-o lună o centrală de cogenerare pe platforma Râureni, adăugându-se altor secții noi deschise în anul 2022. Și punând astfel chimia vâlceană din nou pe harta Europei.

Acestea sunt doar trei din marile companii care industrializează Vâlcea și confirmând faptul că Vâlcea revine pe harta economiei naționale și că este un mediu propice pentru investiții.

Lucrurile vor sta și mai bine odată cu lucrările la Autostrada Sibiu – Pitești care cu pași timizi se apropie de județul nostru, doar săptămână asta a fost eliberată autorizația de constucție pentru lotul care apropie municipiul Râmnicu Vâlcea la doar 20 de km de această șosea de mare viteză (lot  Curtea de Argeș – Tigveni)

O astfel de șosea va oferi șanse sporite pentru noi afaceri care vor pune bazele unei economii vâlcene perfomante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *