După 30 de ani, în Cernișoara se construiesc 4 poduri, astfel încât satele de ambele maluri vor fi în sfârșit legate
După 30 de ani, în comuna Cernișoara se contruiesc 4 noi poduri peste pârâul cu același nume, localitatea fiind divizată ani buni, locuitorii de pe ambele maluri fiind nevoiți să facă un ocol până la a ajunge la podurile construite înainte de anii 90.
”Faptul care pe mine m-a impresionat a fost declarația unei femei în vârstă. Femeia mi-a spus că nu a mîncat nimic două zile, din cauza ploilor. Ploi care au creat viitură și nu a mai putut traversa râul. Pentru că acesta este adevărul, oamenii traversau râul direct prin apă, copiii mergeau cu cizme la școală, chiar și decedații erau trecuti prin apă. Ocolul era lung. Astfel, când am ajuns primar, primul meu gând a fost să construiesc 6 poduri. Am primit finanțare pentru 4 dar nu vom renunța la celelalte două poduri”, spune primarul Dumitru Ciorâcă.
Astfel cele patru poduri care se apropie de finalizare sunt în zonele Șușoi-Purcărea, Giuleanu, peste Vale și la Stănișor. Toate podurile sunt construite, urmează să fie turnat betonul final.
În urma consultărilor cu specialiști, primăria Cernișoara a optat pentru soluția betonării drumurilor, mai ales că majoritatea sunt în pantă, pe un sol format din humă și care este predispus la alunecări de teren. Comuna Cernișoara este din păcate, pe un loc fruntaș, în ceea ce privește zonele cu alunecări active de teren.
Primăria comunei Cernișoara investește în acest an 14,5 milioane de lei în reabilitarea rețelei de drumuri din localitate, un proiect care a primit finanțare de la guvern, prin Programul Național Anghel Saligny.