După 2017, anul 2018 se doreşte un salt înainte pentru turismul din Perişanii Vâlcii

Anul 2017 a fost pentru Perişani debutul agro-turismului, primele unităţi de cazare ba chiar şi un complex cu piscină au fost deschise, astfel localitatea cea mai mare din Ţara Loviştei a început lungul drum al definirii ca destinaţie turistică montană.

O localitate cu un patrimoniu uriaş, aici fiind potrivit istoriei locul de naştere al Ţării Româneşti, dar şi cu pagini de jertfă în Marele Război, Perişani vine astfel să se aşeze ca o bijuterie în coroana regală a turismului vâlcean.

La poalele nordului de Cozia, pe drumul vechi al cruciaţilor cu un peisaj absolut spectaculos, cu zeci de pâraie şi cascade, cu cea mai întinsă rezervaţie naturală de licheni, vorbim deja de o adevărată citatelă montană, localitatea situaţă la 900 de metri altitudine, prima care primeşte iarna şi ultima care lasă zăpezile să plece de pe creste.

“În sfârşit, putem spune că rodul muncii noastre de a promova Perişaniul se vede. Au apărut investitorii în turism, deja verile sunt pline de cei care doresc să descopere cea mai frumoasă Depresiune Montană a României. Vom termina în curând legătura directă prin Berislăveşti cu staţiunea balneară Călimăneşti, din păcate, drumul principal al Loviştei rămâne o necunoscută privind vreodată reabilitarea sa. Nu ne putem imagina ce deschidere am putea avea pe turism dacă acest drum ar fi reabilitat şi nu doar pentru Perişani ci şi pentru toate localităţile loviştene, dar cine ştie”, spune primarul Ion Sandu.

Până atunci primarul Ion Sandu, un excelent fotograf al naturii va continua cu entuziasmul său să pună pe hartă această mununată colecţie de frumos care este Perişaniul. Anul 2018 se doreşte astfel un salt înainte în turism în acest crâmpei de Românie.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *