După 15 proiecte accesate în Șușani, Tudor Daniel Constantin spune că mai dorește alte 15 proiecte europene sau guvernamentale

După nu mai puțin de 15 mari proiecte accesate, finalizate și în curs de implementare în ultimii ani, Tudor Constantin Daniel spune că localitatea se află abia la jumătatea necesarului de condiții pentru dezvoltare. De aceea se lucrează pe toate palierele la accesarea de noi proiecte. ”Măcar încă pe atât și atunci putem să afirmă că am dezvoltat comuna”

Şuşani este cea mai densă comună a sudului, care începe geograic de pe dealurile înalte ale viilor şi-şi întinde picioarele în Oltenia străbună. La Şuşani vine prima dată primăvara, dar tot la Şuşani toamna ţine un pic de urât începutului de decembrie. În această comună care curge domol pe lângă Beica, prinsă în pădurea de stejar de la Ușurei și revărsată precum o deltă spre Câmpia Română.

Cu aproximativ 4 000 de locuitori, la Şuşani, Vâlcea poartă condurul prinţesei şi merge elegant de la marginea pădurii Mădularilor până jos, în Cârloganii Oltului. La Şuşani, stejarul şi salcâmul dimensionează o grădină, unde spiritualitatea, ospitalitatea, bunul-gust şi poezia sudului au realizat, poate, cea mai omogenă comună din această parte.

Pe un deal se află viile nobile, pe altul se află pomii fructiferi iar între ele, se întinde zona cerealelor.

Primarul Tudor Daniel Constantin are, așa cum am spue proiecte multe, care abordează resursele financiare în toate programele atât cele cu finanțare guvernamentală cât și cu finanțare europeană.

”Am păstrat multe fonduri pentru cofinanțare. Am fost mai ponderați de sărbători cu iluminatul festiv pentru că am obținut proiecte iar partea de cofinanțare pe care o susținem noi este destul de consistentă. Evorba de zona școlilor, a centrului multifuncțional, la complexul social, sportiv și cultural pe care l-am obținut în această toamnă. Partea de confinanțare la toate aceste proiecte, repet, noi ca primărie o suportăm” precizează primarul din Șușani.

Tudor Daniel așteaptă investitiori privați în zona islazului Râmești unde se poate constitui un un parc industrial de 19 hectare. Avnatajul acestui parc este distanța relativ redusă  până la  drumul expres Craiova-Pitești.

Se pun totodată și bazele agro-turismului, avem o cramă turistică în Șușani și se pare că mai sunt și alți doritori de a investi în acest domeniu.

Rețeaua de gaze este un alt proiect care urmează a fi demarat prin Anghel Saligny, anul viitor. Și primăria are în proiect amenajarea unui parc fotovoltaic și rețeaua de canalizare. dar funcție de ce axe și programe vor mai fi lansate. Precum și Centrul Cultural din satul Râmești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *