Duelul politic Macron – Le Pen anunţă declinul polarităţii PSD – PNL în România

Da, mulţi se vor întreba care este legătura dintre alegerile din Franţa şi politica românească. Este. Şi este una extrem de nuanţată, prevestită de alegerile din Olanda, Franţa, Marea Britanie şi SUA. Nu una implicită, cum ne-am gândi la prima vedere, ci una care se înscrie mai degrabă într-o axiologie a politicului.

De fapt, asistăm, în aceşti ultimi 2 ani, la un salt sociologic, la o schimbare de paradigmă în politic, la o evoluţie pe care nu o sesizăm imediat, pentru că trăim într-o contemporaneitate cu ea, dar acest salt aduce un mare End Point, un declin al unei epoci de peste 100 de ani, o disoluţie a paradigmei stânga – dreapta, pe ruta conservatoare, aşa cum o ştiam noi, adică a polarităţii industriaşi – labour force. Aceasta dispare şi era firească o diluare odată cu fenomenul cosmopolitismului, al globalizării.

În istoria politică, polaritatea s-a mai schimbat de vreo 2 ori în timp. Acum peste 150 de ani, între conservatori şi burghezi, când liberalismul era definit ca o stângă raportat la partidele marilor latifundiari, a fost statuat binomul politic. Ulterior, la începutul secolului XX, odată cu accelerarea epocii industriale, a apărut social-democraţia în opoziţie atât cu industriaşii, cât şi cu conservatorii, iar stânga a devenit componenta complementară a societăţii politice pentru 100 de ani (până în prezent), mergând pe conceptul marxist.

După Al Doilea Război Mondial, dreapta şi stânga au dominat scena politică în democraţiile de tip occidental, stânga fiind una singură, dreapta fiind divizată între conservatori/populari şi liberali. A fost apogeul erei industriale, care a continuat până la finele secolului XX.

Odată cu secolul XXI, lucrurile se schimbă radical. Au apărut mai mulţi factori noi – globalizarea, dezvoltarea IT-ului şi a marilor corporaţii financiare. Şi astfel se petrece discret o nouă (r)evoluţie economică. Una fără bariere, asigurată de plasma Uniunii Europene, de toate tipurile de acorduri fiscale, de expansiunea unor mari corporaţii (Rothschild, Soros etc.), industria serviciilor, declinul industriei grele şi dezvoltarea unor noi segmente de înaltă tehnologie, extinderea multinaţionalelor, traficul uriaş de mărfuri şi de persoane. Există, în doar 17 ani, o creştere de până la 100% a traficului aerian pe marile aeroporturi ale lumii, o reţea de autostrăzi care ajunge până în junglele virgine ale lumii. O nouă eră şi, evident, o nouă clasă economică, diferită de cea a industriaşilor de secol XX, dar una care nu mai aduce un raport de clase, este bine plătită şi lucrează într-o reţea universală fie financiară, fie de IT, fie  în consultanţă, fie într-o industrie volatilă.

Această nouă clasă economică este desigur şi una socială, care imediat cere şi o proiecţie politică. Este clasa mijlocie nu a unei naţiuni închise, ci este una universală, extrem de flexibilă, care are o dinamică explozivă. Anul ăsta lucrează la Paris, anul următor la Tokyo şi, ulterior, la Los Angeles. Este o clasă socială genul carrier, care circulă în toate colţurile planetei în decurs de ore.

Treptat, aceasta va înlocui paradigma secolului trecut, înscriindu-se, mai degrabă, din punct de vedere politic, spre un anumit civism şi open society,  racolând, din ce în ce mai mult, tineri specializaţi sau specialişti de la sudură în argon până la IT, în cadrul corporaţiilor.

Cum spuneam, această nouă categorie nu este nici de stânga, nici de dreapta (nu are nici imaginea clasei muncitoare a anilor ’70 şi nici nu cuprinde mari patroni de combinate siderurgice) şi vine cu o nouă proiecţie politică. Electoral, deja un Emmanuel Macron şi formaţiunea sa, En Marche, pot fi consideraţi exponenţii politici ai acestei noi clase social-economice.

Paralel cu apariţia acestui universalism, evident că avem de a face cu enclavismul, un naţionalism de reacţie care merge exact pe apărarea naţiei, a resurselor, promovarea valorilor tradiţionale, ermetizarea societăţii, a cutumelor. Acesta spune că, prin globalizare, se distrug fundamental cetăţile, se alterează spiritul, se vor uniformiza, extrem de periculos, valorile, nu vor mai fi repere, iar naţiunile de origine vor avea de suferit (criza imigranţilor şi valul lor de intrări în Europa a venit ca argument). Putin, Erdogan, Trump, Le Pen, Nigel Farage sunt doar câţiva din actualii reprezentanţi ai curentelor sacre statale, ale naţiunilor în opoziţie faţă de entităţi ca Uniunea Europeană etc. Nici acesta nu este de dreapta sau stânga, dar devine clar inamicul politic al globaliştilor. Astfel, în Franţa, duelul Macron – Le Pen este prima confruntare politică a celor două curente, asta în timp ce dreapta liberală şi stânga social-democrată franceză au ieşit pe locurile III şi IV.

Se poate spune că ceea ce se petrece în Franţa este doar un început al unei noi ere politice care se va întinde, treptat, la scară globală, odată cu dezvoltarea economică.

Şi în România, ca parte a acestui network, anul trecut, în campanie, au început primele dezbateri serioase pe tema asta. Dar la noi fenomenul este redus. Oricum, el se află în plin proces de afirmare în Ardeal, în zona Clujului, municipiul transilvan devenind, de altfel, vector pe această axă a globalizării. Fenomenul se va extinde şi, în următorii 8 ani, dezbaterea politică aşa cum o ştiam noi se va schimba radical, cele două partide mari ale României, cu modelul pe care îl cunoaştem de atâta vreme, se vor îneca în principiile lor, iar piaţa politică va fi ocupată clar de alte formaţiuni. Prezenţa la vot, în 2016, a fost de 40%, asta pentru că mulţi au stat acasă, pentru că nu s-au regăsit în nicio platformă. Din cei 60% absenţi, peste 30% sunt „globalişti”.  USR, chiar dacă s-a dorit a fi un fel de proiecţie corporatistă în plan politic, nu a convins şi a fost extrem de stângaci creată, de aceea s-a dezumflat rapid. La fel şi PRU, a părut doar un PSD mai ţipător, nereuşind nici măcar valul naţionalist de tradiţie al românilor să-l capitalizeze.

Cert este următorul fapt: lucrurile vor evolua clar pe ambele maluri ale fluviului timp, iar în 2024 s-ar putea să nu mai recunoaştem nimic din România politică faţă de ceea ce avem acum. Startul, în lume, a fost dat deja de vreo 10 ani, indiferent câte Brexit-uri sau Trumpi vom avea pe mapamond.

Stânga şi Dreapta aşa cum le ştiam noi vor dispărea odată cu fumurile de la furnalele de lângă marile oraşe, simultan cu apariţia zgârie-norilor în centrele acestora.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *