Drumul spre Marele Sfinx al Vâlcii trece prin Athosul României de la Muereasca

Suntem în comuna vâlceană, singura situată în chei montane, la doar 25 de kilometri de Râmnic. Este vorba de Muereasca, Athos Românesc, localitatea stâncilor şi a făuritorilor de piatră, o comună adusă din Mărginime odată cu junii, pentru a da altă formă acestui tărâm ascuns de drumurile vechi comerciale…

Aici se află Sfinxul Vâlcii, un bloc de piatră modelat de natură, de Dumnezeu, spun vechii bătrâni, un Sfinx care veghează, de la începutul lumii, această Grădină a Maicii Domnului.

Poate că de aceea nu s-au ştiut despre el prea multe. Pentru că este în cel mai interzis loc din România. În ţinutul Athosului, loc cu blestem, loc unde copacii sunt atât de deşi, gardieni biblici, şi nimic nu se mişcă fără voia sfinţilor.

Aici se află marele Sfânt sau Sfinxul Vâlcii, poate cel mai frumos din România, un totem ecleziast pe drumul ascuns, într-o lume a vecerniei, a canonului, a bisericii, a legămintelor sacre.

De la capătul de vest al ultimelor case dinspre Şuta, drumeţul care caută Sfinxul intră pe pământ sfânt. Acolo jos e biserica unde pot urca şi femeile. De la poarta ei în sus e legământ de blestem. Este pădurea care ascunde, în mijloc, în poiana râului, o mănăstire unde regulile sunt aşa cum le-a vrut Dumnezeu dintâi. Este o rânduială aşa cum spunea Moise în primele legi.

Ea este mănăstirea unde totul se desfăşoară în acord cu regulile stricte ale Bibliei, unde tot ce mişcă în jur are clar severitate şi domnia legii scripturilor.

Acesta este Frăsineiul, cea mai dură biserică a ortodoxiei româneşti, învăluită în mister prin exorcizările care au loc aici, prin faptul că, în cetatea Domnului din acest loc, din pădurile din Muereasca, crucile au har de paznici şi ispita sau demonii sunt ţinuţi departe. Pelerinii vin aici ca la mântuire, iar cei care aleg canoanele Frăsineiului ştiu sigur că aleg viaţa monahală a primilor părinţi.

Aici începe şi drumul vechi al monahilor, drumul care ducea spre Cozia şi Turnu, drumul călugărului, la margine de munte, prin pădure, drum de rugăciune şi de har. Drumul cunoscut azi ca drumul vechi al Călimăneştiului. Departe de civilizaţie, de tumult, era un drum pe care mergeau monahii şi care duce apoi, peste dealuri, până la Hurezi. Un drum plin de mister, plin de har, drumul Duhului Sfânt.

După ce mergi câteva sute de metri, te abaţi în dreapta şi o iei pe drumul cel vechi al mănăstirii, treci de fântâna cu trei izvoare şi apoi intri în pădure. După ce calci printre carpeni, ajungi în Poiana Mieilor. De aici se văd culmile Şutei şi din nou intri în pădurea sfântă.

Acolo, dincolo de un vad, pe un pieptiş, se vede! Sfinxul. Un bloc uriaş de piatră, un Stonehenge al Vâlcii. Te cutremuri doar când îl priveşti. El se uită spre Mănăstire, un sfânt de început, pus acolo, în pădure, odată cu facerea.

Drumul durează cam 20 de minute şi este o excursie de vară pentru cei care vor să străbată Athosul României… La capătul căruia se află marele Sfinx al Vâlcii.

Liviu POPESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *