Drumul Naţional 67 b, drumul distrus care condamnă sudul Vâlcii la sărăcie
Construit de Nicolae Ceauşescu pe vechiul drum comercial care lega Muntenia de Oltenia dar şi de Oltenia de sub munte, un drum strategic care punea laolaltă pomicultura argeşană, viticultura vâlceană şi zoothenia, Drumul Naţional 67 b este astăzi artera catastrofă a Vâlcii, este drumul de care toată lumea fuge.
De 25 de ani nimic nu s-a reabilitat la acest drum, el este naţional de când e lumea nu făcut la apelul de seară ca DN7D, dar plăcile din beton ale lui Nicolae Ceauşescu se văd şi astăzi.
Acest drum traversează toată partea de sud a judeţului de la Drăgăşani, Suteşti, Creţeni, Guşoieni, Măciuca, Fârtăţeşti, Tetoiu, Lăcusteni, Zătreni, Livezi, Grădiştea, condamnând aceste comune la izolare. Toată lumea evită această rută, o rută care efectiv leagă Târgiu Jiul de Drăgăşani şi care ar putea fi calea de acces a investitorilor în domniul agro-industrial inclusiv cel viticol.
Din păcate tot apelul făcut de edilii acestor comune nu are rezonanţe la CNADNR. Aceştia ridică din umeri şi din când în când mai cârpesc ceva la el. Dealul din Măciuca era impracticabil acum câteva luni, din fericire s-a plombat dar, de la Fârtăţeşti la Tetoiu este un act de curaj să mergi cu maşina. Dalele de beton s-au ros, au alunecat, rulmenţi, telescoape, totul la maşină se distruge după două curse pe acest drum.
Este o nepăsare şi pe nimeni nu interesează că aceste comune au nevoie de investiţii ca de aer. Mai ales că de la Măciuca sau Fârtăţeşti este mai lesne de ajuns spre Târgiu Jiu sau Piteşti pe DN 67 b decât un ocol prin Horezu sau prin Râmnicu Vâlcea.
Repetăm, în joc este platforma indsutrială a Drăgăşaniului, bazinul viticol al Suteştiului, Creţenilor, Guşoienilor sau Măciuca, pomicultura din Fârtăţeşti şi Tetoiu, zootehnia sunt domenii cheie economice care aşteaptă investiţiile întocmai pogorârii Sfântului Duh pe pământ.
Acest drum ar asigura cale de acces facilă, transport de marfă, rute comerciale cu bazinul judeţului Olt, acest drum colectează de altfel toate drumurile judeţene de pe axa nord sud ale Vâlcii, ca un râu care colectează afluenţii, deci imlicit tot transferul de mărfuri din mijlocul şi nordul judeţului către sud, dincolo spre Câmpia Română.
DN67 b este o rută la fel de importantă deci ca şi DN7 dar numai că este ignorat şi de 25 de ani se distruge de la o zi la alta, condamnând sfertul sudic al Vâlcii la izolare şi implicit la sărăcie.
În aceste zile tocmai se finalizează drumul Mădulari – Şuşani – limită Olt, drum care intersectează DN67 b în pădurea la Măciuca, este absurd aşadar să vii de pe un drum judeţean impecabil şi să ajungi într-o ruină rutieră.
Îi pasă cuiva de acest drum? Nu, se pare că nimănui, toţi primarii strigă, spun că dacă era drum local l-ar fi făcut ei măcar cu buget proriu. Localnicii cer explicaţii de ce acest drum a rămas aşa cum l-a făcut Ceauşescu.
Sunt aşa cum am spus, riverane acestui drum, unele din cele mai mari comune din judeţ, localităţi cu infrastructură – şcoli, licee, muzee, dispanseare sau centre medicale, agenţi economici, unii chiar dintre cei mai mari din judeţ, pensiuni, centre spa, dar au un mare handicap: Izolarea! din cauza acestui drum catastrofal , ajuns în ultimul hal de degradare. Să nu uităm că acest drum leagă direct Piteştiul şi Târgiu Jiul de Drăgăaşani. Dar în acest drum se întâlneşte driumul Râmnicului spre Drăgăşani, druml Slatinei, drumul Craiovei prin Bălceşti, deci este o axă principală a Olteniei dar o axă compromisă. Toată lumea evită acest drum şi merge pe căi lăturalnice….
CNADNR nu are niciu un răpsuns cu privire la acest drum ruină care condamnă un sfert din judeţ la sărăcie
Mihai IONESCU