‘Drumul Fantomă’ din nordul judeţului, motiv de dispută la Consiliul Judeţean

Drumul Naţional 7D, cunoscut ca şi ‘Drumul Fantomă’, a fost motiv de dispută, miercuri, între primarul comunei Perişani, Ion Sandu, şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Ion Cîlea, primul dorind ca respectivul drum să fie trecut în categoria drumurilor judeţene pentru a fi reabilitat.

‘Comuna Perişani este străbătută de drumul naţional fantomă, cu numele de DN7D, un drum care, în anii 2000, a fost trecut de la categoria drum judeţean la categoria de naţional fără a se ţine cont de niciun criteriu. Acesta nu leagă niciun municipiu, mai mult este un drum care pleacă din comuna Câineni şi duce nicăieri, adică, după ce iese din judeţul Vâlcea şi intră în Argeş, efectiv dispare, în locul lui apărând un drum judeţean care, pe vremuri, era comunal. Mai rău este că, până ajunge în Argeş, se pierde efectiv într-un câmp. Pe hărţile rutiere, foarte mulţi călători au fost induşi în eroare crezând că pe acest drum se ajunge la Curtea de Argeş şi s-au trezit în câmp’, a precizat primarul Sandu.

Edilul din Perişani spune că CNADNR nu are nici un proiect privind reabilitarea acestuia şi a solicitat CJ să-l preia la nivel de drum judeţean.

‘Acest drum, care are doar din când în când asfalt, ar putea fi reabilitat dacă ar fi preluat de Consiliul Judeţean’, a precizat primarul Ion Sandu.

De cealaltă parte, preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat că nu se poate hazarda să preia acest drum, pentru că nu are fonduri pentru reabilitarea sa.

‘Nu avem bani pentru toate drumurile judeţene pe care le avem în judeţ. Nu mi-ar fi greu să vorbesc la guvern şi, printr-o hotărâre, să se repare acea greşeală cu privire la DN7D. Dar nu am bani nici eu să mă ocup de reabilitarea sa. Ar fi o singură soluţie, să îl introduc pentru finanţare pe POR şi să intre în lista de proiecte a drumurilor judeţene care merg spre limită cu judeţele vecine. Oricum, în niciun caz, nu pot garanta că până în 2016 se poate face ceva cu acest drum. Dar în perioada 2016 – 2020, acest drum va avea o soluţie’, a precizat Ion Cîlea.

Drumul Naţional 7D face legătura între comunele Câineni şi Perişani, adică are doar 14 km, după care se termină brusc, la limita cu judeţul Argeş. Acesta este asfaltat doar pe o porţiune de 7 km

‘Drumul fantomă’ a fost, până în anul 2004, drum judeţean, dar autorităţile locale de atunci au solicitat catalogarea acestuia ca drum naţional în speranţa că, împreună cu autorităţile din Argeş, va fi realizată o variantă de ocolire a Văii Oltului (DN7), spre Curtea de Argeş. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *