Drama lui Kamil, tânărul care nu poate muri din cauza corupţiei!

Degeaba privim cu speranţă spre viitor. Stăteam azi şi urmăream un program în roz despre familie, despre viitor, despre robotizare, despre o societate a confortului. Dacă deschidem Facebook-ul ne zâmbesc oameni cu cafele, cu flori, cu pomi înfloriţi, dacă deschidem geamul mirosul de salcâm, de lămâiţă ne face să ne simţim pe o treapta superioară de fiinţare, ce mai suntem oameni frumoşi, optimişti care râdem, iubim, socializăm, flirtăm, ne bucurăm de trandafiri, de goana la shopping. Zău?
Stop cadru!
O ştire cruntă care vine de undeva de aproape ne aruncă în aer ca o bombă tot acest tonus de mai sus. O mărturie a lui Kamil Abu Sultan, un tânăr din Statul islamic te face să împietreşti. Kamil este supărat, este tânăr şi nu are nicio şansă să-şi urmeze cariera. Ce carieră? Cariera simplă de a se arunca în aer cu centura la brâu într-o cafenea de turişti. Omul a încercat trei luni să-i convingă pe şefii lui că vrea să moară pentru profet şi să ia cu el alte suflete nevinovate de turişti sau de civili dar şefii lui nu i-au dat această şansă. Mai întâi, cică liderii islamişti şi-au propus rudele să sară în aer cu centura. Kamil după trei luni s-a adresat conducerii statului islamic pentru această corupţie….
În situaţia lui Kamil mai sunt sute de militanţi care au depus cereri pentru a deveni atentatori sinucigaşi dar fără rezultat. Ei nu vor să moară pe câmpul de luptă. Ei vor să moară lângă hoteluri, în pieţe publice, în maternităţi, în cafenele, să moară împreună cu civili, cu copii, cu mame, cu turişti occidentali.
Ironia morbidă spună că cei care aşteaptă prea mult în Statul Islamic pleacă în Irak, unde lista de aşteptare este mai scurtă şi au şanse să-şi împlinească acest vis de sinucigaşi. Asta în cazul în care califul Statului Islamic, Abu Bakr al- Baghdadi, nu ia măsuri pentru a stârpi acest val de …corupţie.
E ceva de comentat la această monstruozitate? Invităm sociologi, psihologi şi orice om luminat să caute cauzele acestui fenomen groaznic, de ce unii au ajuns aici în această patologie extremă.
Şli ca să nu uităm, forţele Statului Islamic au cucerit ieri, oraşul Palmira, dar nu înainte de a omorî peste 400 de femei şi de copii sirieni.
Cum era povestea cu Facebook-ul, cu trandafiri înfloriţi, cu fete frumoase, cu cafele, căţei şi pisici care se zbenguie pe terasele caselor noastre din lumea în roz a anului 2015….
AP