Dragnea şi Grindeanu, aruncaţi în delir de o lege proastă dată de PSD acum vreo 15 ani

Efectiv nu mă interesează nici care e mai bun, nici cine va câştiga disputa din PSD, dintre Dragnea şi Grindeanu. Spun doar atât: Nu este primul caz în care anomalia unei legi date prost (ironic de PSD, chiar!) a dus şi va mai duce la astfel de situaţii care pendulează între circ şi penibil.

Pe scurt, în 2003, când PSD lua în calcul o posibilă victorie a Alianţei DA cu Stolojan preşedinte, ne amintim cu toţii că “Dragă Stolo” era candidatul pentru Cotroceni, deci PSD a trecut la un pas uluitor de greşit şi care a produs efecte dramatice, azi.

Despre ce e vorba? Pentru a bloca accesul lui Băsescu la funcţia de premier, plus că acesta era judecat în vreo trei dosare, Valer Dorneanu dă pe piaţă următoare lege. “Un condamnat penal nu are dreptul să ocupe niciodată o funcţie în guvern”. O anomalie, pentru că această lege ar fi fost bună dacă privea absolut toate puterile în stat şi legislativul şi cea judecătorească dar şi Cotroceniul. O lege care aşadar era făcută pentru un singur om şi care limita accesul acestuia doar într-un singur departament, la guvern. Din cauza acestor restricţii, putem spune că este o lege proastă, ori o dădeau pentru toate forurile de conducere, ori nu o mai dădeau naiba!

În 2016, alegerile parlamentare au fost câştigate de PSD, condus de Liviu Dragnea cu un scor zdrobitor, dreapta neavând nici candidaţi de Doamne Ajută şi nici un mesaj pentru norod. Numai că hopa, legea dată împotriva lui Băsescu în 2003, aflată în vigoare este găsită la sertar şi i se arată lui Dragnea. Ironie şi mai mare, la CCR, preşedinte este chiar Valer Dorneanu, care oricât de pesedist e in cuget, imaginea lui contează. Nu poate şi s-a văzut că nu a avut cum să-şi anuleze propria lege, adică, nu a putut să spună că a fost prost profesional vorbind acum 15 ani.

Aşadar Dragnea, deşi îşi duce partidul la putere cu un scor istoric nu poate prelua el personal puterea executivă şi asta din cauza unei condamnări (mai mult sau mai puţin discutabilă). Fiind un personaj destul de orgolios este pus într-o dilemă. Pe cine să pună premier? Cine să-i fie alter-ego?

Numai că funcţia de premier înseamnă clar un pol de putere. Este una din cele mai importante funcţii în stat, iar cel care ocupă această funcţie e clar că are o mare vizibilitate naţională şi internaţională. Şi o mare autonomie!

Dragnea merge iniţial pe mâna fostei sale colege, Shaidehh, numai că Iohannis o refuză. Atunci, Dragnea, în situaţie de criză, îl găseşte pe Sorin Grindeanu, un lider anonim de la Timiş, despre care a crezut că va fi un mut acolo în funcţie şi nu va contura un pol de putere. Numai că lui Grindeanu a început să-i placă evident poziţia dar cu toate astea nu a arătat niciodată până acum o săptămână alte opţiuni sau rebeliuni personale. Dar este premier şi normal că nu poate suna din zece în zece minute liderul de partid să-i dea raportul, nu poate să participe la toate întrunirile cu Dragnea după el, nu poate da în penibilul obedienţei.

Şi nu e vorba de Grindeanu, oricine ar fi premier, în afara lui Dragnea va duce la această “lovitură grea la stomac”. Poate şi Carmen Dan, cea care este vehiculată că ar urma după Grindeanu, dacă trece moţiunea, la un moment dat se va ocupa de funcţie. A fi prim ministru în România înseamnă clar pol de putere. Poţi să-l pui pe fratele tău acolo, la un moment dat ca funcţia să meargă acesta trebuie să activeze ca premier autonom, să se ocupe de fişa postului. Vâlcenii ştiu foarte bine ce a însemnat istoricul relaţiei Mircia Gutău – Romeo Rădulescu şi cazurile sunt nenumărate în care orgoliile celui care nu poate din varii motive să ocupe o poziţie, sunt puse la încercare atunci când în funcţie este numit cel mai bun prieten.

Mai plastic vorbind, de exemplu, din motive obiective, nu poţi sta cu soţia în casă, o perioadă. Dar cineva trebuie să stea cu ea. Îl pui pe fratele tău sau pe cel mai bun prieten în care ai încredere. Chiar dacă omul nu se atinge de ea, numai simplul fapt că el e acolo, te îmbolnăveşte de îndoială, la un moment dat. Şi iese cu scântei dacă nu ştii să-ti controlezi orgoliul.

Şi asta de ce? Din cauza unei legi care l-a privat pe Dragnea de a fi lider de guvern după cum era şi firesc, în urma configuraţiei votului din decembrie. Dacă nu era legea, Dragnea era premier iar Gindeanu conducea şi acum judeţul Timiş.

Ecuaţia acum este fără soluţii, pentru că indiferent de succesul moţiunii şi punerea la tăcere a lui Grindeanu, scena se va repeta în scurt timp, uzul raţiunii s-a dus naiba de mult.

Aşadar nimeni nu va câştiga din acest război, ciudat, promovat aiurea de PSD acum vreo 15 ani, când dintr-un exces de zel au dat o lege pentru un singur om, o lege superficială care nu-şi avea rostul prin conţinutul ei sumar.

Liviu POPESCU

One comment

  • Cecile C.

    Oameni mici , caractere zero. Acestea sunt prersonajele care se bat in minciuni pentru a ramine la ciolan. Era si este o vorba: “da-i Doamne romanului mintea de apoi”. Ai nostri toti mint bine.
    In asemenea situatii se vad caracterele si intentiile celor care ne mint asa frumos in campaniile electorale. Acum se calca in picioare sa arate care este mai tare.
    Romanii considera ca toti sunt o apa si-un pamint , asa ca ar fi bine sa termine lupta pentru putere si sa-si duca la indeplinire programul de guvernare. Daca nu , sa-l lase pe presedintele spertar sa-si faca “guvernul meu” cu organ – ptresedinte pnl si pleiada de pleava inclusiv cea din judetul Valcea.
    Rusine sa le fie tuturor acestor impostori ce se gindesc doar cum sa cumuleze fara numar , fara russine si cu maxima nesintire.
    Toate partidele din Romania sunt o mare mizerie , conduse fiind si de oameni de speta josnica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *