Două decenii şi un pic de Ariel; Povestea unui Teatru care a adoptat un oraş

21 de ani de Ariel. De Teatru Municipal Ariel, o emblemă culturală a Râmnicului şi, de ce nu a judeţului. Iar mai mult ca orice, Teatrul Municipal Ariel a intrat deja în Liga Mare a Teatrelor de România, fiind deja o prezenţă constantă a Festivalurile de gen din ţară.

Ba mai mult, Arielul a trecut şi graniţa în repetate rânduri, ultima dată în Germania, când s-a întors cu laurii unui succes uriaş cu Dansul Pinguinului Imperial.

Este Teatrul nostru, un teatru care joacă de la Râmnic la Drăgăşani, Horezu sau Galicea, un teatru cald, cu oameni frumoşi care oferă totul, de multe ori viaţa lor pe scenă, adică pentru noi, are mai multe ore decât şi-o oferă în privat. 

Un teatru care în SUA ar fi împlinit majoratul dar în România este un teatru matur care luminează ca o magie de Crăciun etern, Broadway-ul din Ostroveni, acolo, unde luminile premierelor şi a a atâtor şi atâtor reprezentaţii ne-au făcut serile mai frumoase, mai calde, mai umane. Nu este om care să nu fi ieşit din sală şi să nu aibă o noapte liniştită. Pentru că îngerii Arielului au mângâiat cu aripa creaţiei sufletul nostru contorsionat de atâta cotidian.

Pentru că Arielul nostru este cel care a mapat pe 1 Decembrie, acum un an, o clădire, într-un spectacol olimpian, un spectacol care a urcat pe scenă verticală, pe Mihai Vodă, pe Cuza, pe Ferdinant şi pe Regina Maria. Moment unic în România noastră sărbătorită în stradă în 2018.

Şi tot Arielul vâlcean a urcat pe scenă cu Filarmonica Ioan Dumitrescu, în splendidul concert de Crăciun, o combinaţie de teatru, muzica, tradiţii, o magie pe care cele două instituţii culturale de Râmnic au oferit-o.

Anul 2019 a rămas pentru Arielul nostru în aceeaşi gamă a artei, când pe 15 ianuarie, În Dor de Eminescu, Ion Caramitru şi teatrul nostru au reuşit ca, la fel ca în Ziua Centenarului, să predea ştafeta generaţiei Z, o ştafetă a profunzimii noastre ca naţie, o zestre care trebuie păstrată precum un Graal, în această eră a tehnologiei.

La fel, pe 24 ianurie, Arielul înseamnă Cuza şi Moş Ion Roată, aşa cum înseamnă de 20 de ani şi aşa cum înseamnă Mircea cel Bătrân pe 20 mai.

Pe scenă, Arielul a urcat pentru copii în GAGAGUGUCUCURIGUUU!, un Music Hall pentru copii, după Ion Creangă. Iar lampioanele au colorat cerul de Ora Pământului, când Arielul a pus în centrul Râmnicului, Micul Prinţ. O premieră minunată, în care parabola lui Saint Exupery a fost interpretată magistral de copiii frumoşi, viitori zei ai teatrului de mâine.

Iar la Târgu Jiu, în primvara lui 2019,  în Festival, Arielul a mers cu Cenuşăreasa iar la Craiova, de Ziua Olteniei, un petec de Vâlcea a fost adus de teatrul nostru.

Aşadar în prima parte a anului 2019, Teatrul Municipal a arătat nu doar teatru, mai mult, a arătat că acolo unde cultura, tradiţia, arta creează o Românie de Vâlcea, actorii noştri vin să transpună o imagine absolut superbă care să comunice în frecvenţă cu publicul.

Din vara anului 2019, Arielul a ocupat însă total strada, trotuarul, piaţa, zona civică, a creat o mare de emoţie adoptând cultural un oraş, pe care l-a prezentat în toată lumea, devenind pe rând ambasadorul vâlceanului, apoi al cartierului, al oraşului, al judeţului…