Dorel Ancuța: Anul 2022 ne va confirma faptul că Sălătrucel este o destinație de vacanță

Mereu am definit comuna Sălătrucel drept una din comunele frumos așezate în Vâlcea, o localitatea care se vede de la 20 de km depărtare dar care și privește valea Oltului până jos spre Râmnic.

Simplu, pentru că Sălătrucel este tivul Coziei, este acel frumos ornament desenat de om pe capa lungă și nobilă a Muntelui Sfânt al Vâlcii. Cozia noastră. O comuna care se expune în farmecul și pitorescul ei, pe versantul sudic al muntelui.

Comuna cascadelor, a râurilor repezi de munte, al teraselor care urcă spre umerii Coziei, al fosilelor din Cretacic, comună așezată în frumoasă Mărginime a Călimăneștiului, este cu adevărat de pe acum o destinație turistică consacrată, deși Dorel Ancuța, edilul spune că mai trebuie muncit pentru a ajunge la acest brand.

”Știu că localitatea este deja una căutată de investitori în turism. Da, se contruiește mult aici, se lucrează la pensiuni, la structuri de cazare, prinde contur zona turistică.  Dar mai avem mult de lucrat la investițiile în infrastructură. Trebuie să muncim pentru a ne consacra în acest plan al turismului. Anul 2021, cu bune și cu rele, a fost mulțumitor. Am rezolvat intabularea tuturor drumurilor sătești pentru a le moderniza în proiecte, al reușit două punți Cernești și Hudubăești, am rezolvat iluminatul public. Am amenajat un teren sintetic, am balastat drumurile de pământ. Dar am realizat documentații pentru 8,3 km de de drumuri. Și anul 2022 trebuie să vină cu finanțarea acestora. Am pregătit documentația pe PNRR, pentru canalizare în Sălătrucel și Șerbănești”, susține Ancuța.

Prin CNI se așteaptă finanțările pentru reabilitările școlii, căminului cultural și dispensarului

Edilul spune că urmărește și noul POR și caută să vadă pe ce axe poate depune proiecte de infrastructură.

ălătrucel, fâşia de pământ care urcă, precum o iederă urbană, de la poale de munte şi se înfăşoară îndrăzneţ pe frumosul picior sudic al Coziei. Şerbăneşti, Păteşti sunt acele minuscule puncte de reper pe care le vedem atunci când soarele răsare din rouă şi scaldă marginea munţilor Vâlcii.

Iar dacă minunea Munţilor Dacici, cum mai este numită Cozia, dacă regina Făgăraşilor de Vâlcea trebuia să aibă o gardă, aceea nu putea fi decât Sălătrucel. O comună care se întinde în etaje, ca în vechile aşezări ale Eladei, de jos, din platoul Vâlcii, până la mijloc de munte. Este o încântare să priveşti, ca pe un con desfăşurat, cum urcă, într-o transhumanţă vegetală, căpiţele de fân, brazii cum se sărută cu stejarii, castanii comestibili cum se înfig în seva minerală a Coziei.

Sălătrucel este o hartă vie, desfăşurată şi înfiptă pe o tablă monumentală a judeţului. Jos, corcoduşii sunt zemoşi, deasupra, păpădiile încă au puf. Jos, roua e caldă, sus, te mângâie răcoarea crestelor. Este singura comună în care nu poţi sta în picioare drept, ci te reazemi într-o parte, în toiagul de munte, sau stai întins de parcă ai ţine în spate întreaga Cozie.