”Domeniul Sofianu” din Brezoi – groapă de gunoi, câini maidanezi, loc de prostituție, veceuri publice, ruine insalubre

Oraşul Brezoi este azi un reper cultural pe harta României, un oraş de munte care a înviat în ultimii ani, graţie investiţiilor care s-au relizat aici, în nordul montan al Vâlcii, dar şi datorită unei iniţiative a unor iubitori de muzică, oraşul devenind capitală a blues-ului, un punct internaţional în geografia muzicii de calitate.

Dar nu doar atât, orașul are o serie de investiții noi private care definesc Brezoiul drept capitala de nord a județului. Un oraș eco, cu autobuze electrice care urmează să sosească, parcuri, piste de bicicliști, un oraș în care administrația Schell a schimbat radical percepția față de un oraș care acum 10 ani era falimentar.

Un oraş care iubeşte muntele, aflat în trecătoarea Oltului, dar şi poartă a Văii Lotrului. Un oraş care descrie, în arhitectură, în istorie, în atitudine, povestea nescrisă a plutaşilor de pe Lotru.

Un oraş care a fost, o mie de ani, marginea de nord a Valahiei, oraş de graniţă, oraş al răzvrătiţilor, popas al transhumanţei, oraşul lemnarilor.

Italia secolului XIX a găsit în România un loc primitor, mulţi peninsulari venind aici pentru o viaţă mai bună. A fost momentul când peste 1000 de italieni s-au aşezat la Brezoi şi au pus bazele uneia din cele mai mari fabrici de prelucrare a lemnului din ţara noastră. La 1890, italienii recompuseseră un oraş, au ridicat o biserică catolică superbă şi primele blocuri muncitoreşti de-a lungul drumului principal.

Clădirea administrativă a fabricii era, în acea vreme, una din cele mai reprezentative din oraş, ca un castel de munte, tot oraşul fiind plin, la acel moment, de construcţii care respectau acel stil vernacular al unei regiuni care combina atât stilurile rigide austriece, cât şi pe cele brâncoveneşti, adăugate celui cu lemn, tipic Văii Lotrului.

Fabrica a fost naţionalizată în anii ’50, dar dezastrul începe după anii ’90. În acei ani dubioşi de “postdecembrism”, activele fabricii de lemn ajung la Cozia Forest, iar mare parte din terenuri, ulterior, sunt achiziţionate de omul de afaceri Nicolae Sofianu.

Din păcate, Sofianu efectiv își bate joc de acest oraș. Tot orașul se modernizează, crește, devine elegant, devine atrăgător, mai puțin mare mizerie, uriașa fosilă de pe stânga la intrarea. Zona Sofianu.

Nu există brezoian care să strâmbe din nas la auzul numelui Sofianu. ”Omul care strică orașul care își bate joc de noi. Clasicul capitalist român de tranziție”, spun oamenii.

”De ce dracu nu le vinde sau nu dărâmă hangarele alea? El nu vede cât de sinistru arată totul?” spune Ioana Ghe, proprietatea unei case din apropierea domeniului Sofianu.

”Aici se bagă fetele din parcare. Tinerii agață o fată d-aia și se duc acolo, printre fiare. E bordel peste tot și rahat. Vara miroase îngrozitor. E al unuia Sofianu, unu care a cumpărat ce vedeți aici. Tot”

Cladirea vechiului cazinou este o ruină, table și trei pisoi abia fătați miorlăie acolo printre resturi.

Câini vagabonzi, zeci de veceuri publice, zone de adus ”fetele din parcări”, acesta este domeniul Sofianu. Omul care sluțește Brezoiul. Zi de zi, de ani buni. Primăria ridică din umeri neputincioasă. E teren privat, normal, legal nu au nicio putere. Primarul Schell spune că are speranța că oamenii de afaceri vor face ceva pe viitor acolo.

Așadar, tot ce înseamnă activele lui Sofianu şi Barbu din Brezoi sunt cancerul acestui oraş. Un oraş în care totul se schimbă, unde clădirile vechi se renovează sau apar altele noi,  în care apar noi pensiuni şi moteluri, acest oraş are şi o zonă unde totul e încremenit: “Teritoriul lui Sofianu şi Barbu”.

Acolo este urgia, un dezastru, o mizerie, cei doi oameni de afaceri nu au pic de respect pentru oraş, preferă să lase această uriaşă ghenă industrială, apocaliptică, la intrarea în Brezoi.

Pentru că în aceeaşi situaţie se află şi vechiul cazinou, azi, o ruină la intrarea în oraşul Brezoi