Doar în ultimul an, în comuna Mitrofani au fost achiziționate 10 proprietăți.

Din Brașov, Olt, București și din Vâlcea, sunt cei care au ales să-și cumpere o casă veche tradițională din acest frumos ținut al viilor.

”Știți ce mă bucură? Faptul că mulți aleg o casă veche pe care o reabilitează și îi păstrează parfumul. Dar important este că se caută terenuri, se caută case în Mitrofani. Doar anul trecut am avut 10 tranzacții, ceea ce nu se întâmplase înainte. Comuna este deja într-un clasament național al tranzacțiilor de terenuri. Sperăm ca numărul să crească, pentru că, nu exagerez dacă spun că toată lumea care a venit aici, a îndrăgit pe loc comuna. Suntem aproape de Drăgășani și în acest an vom locura pentru o nouă legătură, prin Prundeni, cu Râmnicul”, spune primarul Gheorghe Coadă.

Comuna Mitrofani este așezată într-o zonă absolut superbă în ținutul Drăgășaniului, completând zestrea acestui tărm viticol, numit Toscana României. Cei care aleg o casă aici, optează și pentru o mică podgorie, pentru a-și face vinuri de case.

Comuna este și un loc propice pentru turismul cinegetic, având fonduri de vânătoare.

Mitrofani este o comună  atractivă pentru cei care aleg să se mute aici, administrația Coadă depune eforturi ca în anul 2022, localitatea să fie una cunoscută pentru cei care optează pentru o locuință de vacanță sau pentru una definitivă în mediul rural.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *