Dispensar modern, şcoli reabilitate şi reţea de canalizare în comuna Popeşti
Comuna Popeşti are fronturi deschise la majoritatea instituţiile de interes public. După modernizarea Centrului Cultural, lucrările sunt avansate la Dispensarul Medical din localitate
Acesta, potrivit primarului Aurora Măgura, va fi recepţionat la mijlocul lunii august, fiind una din unităţile model din judeţul Vâlcea.
Cele 2 unităţi şcolare se află şi ele în graficul de lucrări, atât şcoala din Dăeşti cât şi cea din Urşi vor fi finalizate până la 1 septembrie, astfel încât elevii vor beneficia de săli moderne, laboratoare, toalete noi.
Lucrările de canalizare au început în forţă şi din satul Curtea, Primăria speră că până la finele anului 2020, reţeaua să funcţioneze
În paralele, Aurora Măgura lucrează la noi proiecte care vizează reţeaua de gaze, noi drumuri asfaltate.
„Trebuie modernizată toată localitatea. Este bine că mulţi revin acasă, că deja există oameni care s-au angajat fie la companii mari din Vâlcea, din industria confecţiilor sau panificaţie, în construcţii sau chiar la firme din Sibiu, dar se întorc acasă. Noi încercăm să venim în întâmpinarea lor cu utilităţi şi confort”, spune edilul din Popeşti.
Ediliul mai spune că în ultimele luni, din buget local, Primăria a decolmatat rigole, canalele pluviale, pentru a preveni inundaţiile şi eroziuni ale drumurilor. Au fost vizate zonele cu risc de strângerea a apelor de pe versanţi, torenţi, baraje naturale, astfel încât să nu se repete problemele din anii anteriori.
AP