Dispensarul medical și centrul medical multifuncțional la Bujoreni vor fi realizate prin CNI

Și nu doar atât. Prin Compania Națională de Investiții se va reabilita complet strada Valea Bujorencii și se va contrui un pod nou peste acest pârâu

”Este necesar acest pod care ne-a făcut mereu probleme când sunt ploi. Este un pârâu cu debit variabil dar atunci când plouă colectează torenții de pe versanți și podul existent se obturează. Așadar va fi contruit un pod nou auto și strada va fi reabilitată. Până ce CNI se va apuca de investiție noi ne vom ocupa de partea edilitară, mă refer la canalizare, apă, tot ce trebuie făcut anterior asfaltării”, spune primarul George Gîngu.

Tot prin CNI se va moderniza totală dispensarul medical, dotare, extindere și construcția unui centru medical multifuncțional în cadrul acestei unități sanitare.

Comuna Bujoreni este una dintre cele mai dezvoltate din județul Vâlcea, dat fiind și faptul că se află în vecinătatea nordică a municipiului, unde colectează populația din oraș care și-a realizat o proprioetate în mediul rural.

”Tocmai de aceea trebuie să venim în întâmpinarea acestor noi locuitori. Ideea noastră merge spre digitalizare, spre smart village, toate proeictele converg spre a asisgura servicii de calitate, în toate domeniile, de a nu aglomera prin construcții localitatea, de a oferi standarde moderne de viață”, conchide Gingu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *