Director de şcoală: „Cine, dom’le? Generalul Praporgescu?! Ăsta e unu’ care a murit din întâmplare la Câineni!”

Nu. Nu aparţine nici unui elev picat la istorie, nici unui oarecare asistat social. Nu este replică din Divertis sau din Las Fierbinţi, nu este a Geaninei. Nu.

Este declaraţia directorului Şcolii Generale din Câineni, declaraţie susţinută în cadrul Consiliului Local din localitate. Omul era nervos la culme pentru faptul că, la iniţiativa autorităţilor locale, a mai multor ONG-uri şi a revistei noastre, Consiliul Local a decis, în decembrie 2018, chiar în anul Centenarului, ca şcoala din localitate să primească numele marelului general al Armatei Române, cel care a condus operaţiunile din Primul Război chiar de la Câineni.

General care a reuşit să reziste eroic pe linia Loviştei,  dar care, din păcate, a murit lovit de un obuz chiar la Câineni. General militar despre care şi cel mai mic ţânc din localitate a auzit: este unul dintre marii eroi ai neamului românesc.

Numai că pentru domnul profesor de educaţie fizică, Iulian Cazacu, David Praporgescu este un oarecare, o stradă din municipiu, mă gândesc eu. Unul care o fi venit la peşte la Câineni şi care a murit pe aici.

Dar, din cauza acestui domn profesor, un gest absolut remarcabil al locuitorilor şi autorităţilor din Câineni ar putea să nu se îndeplinească.

Pentru că domnul Cazacu nu vrea. Înţelegem că între sport şi istorie e o cale destul de lungă, dar nu insurmontabilă, şi îl rugăm pe acest dascăl, ajuns pe cale politică director de şcoală, să citească un pic din Istoria anului 1916 şi să privească cu respect pe cei care s-au jertfit pentru România de azi, o Românie care i-a dat lui dreptul ca, pe baza unui carnet politic, să ajungă director de şcoală. Sunt ferm convins că David Praporgescu nu ar fi fost de acord cu promovările în acest mod şi că, în România pentru care a murit, oameni Ca Cazacu (cacofonia e scuzabilă) nu ar fi ajuns în veci să conducă o şcoală.

Se zvoneşte că domnul Cazacu este „sensibil” la presiunea unui localnic, ajuns vremelnic ambasador prin Europa şi care ţine morţiş ca şcoala din Câineni să poarte numele propriei mame, fost dascăl al acestei şcoli. C-aşa sunt copiii… răsfăţaţi.

Dar una este ca o şcoală să poarte numele lui David Praporgescu şi alta este numele unei profesoare, ca oricare alt profesor bun al acestei şcoli. Ne gândim totuşi că domnul ambasador înţelege penibilul situaţiei şi, dacă se revendică „om de cultură”, încetează cu această stupizenie… narcisistă.

Liviu POPESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *