(Despre Ziua Presei) De ce am dialog amical cu Gheorghe Smeoreanu și Crisu Popescu

A fost vineri, Ziua Presei Libere. Din motive obiective nu am putut scrie nimic, nefiind în situația relaxată de a fi inspirat. Am citit în schimb mesaje, materiale diverse pe temă și am promis că atunci când mă voi așeza voi scrie pe această temă, subiectul nefiind unul răcit.
Dar nu despre Presa Liberă ci despre democrația presei românești. Și eu spun că acest lucru s-a câștigat, există și este cel mai mare câștig al presei de când România a schimbat direcția. Este fundamentul presei europene. Această diversitate și opinii infinite pe subiecte date. Ziua Presei Libere înseamnă de fapt Ziua Democrației Presei din România. Și asta trebuie sărbătorită pentru că este palpabilă, ea există, se vede, se simte.
Eu sunt un ziarist pro-european. Asumat. Pentru mine Uniunea Europeană este aproape de ideea unei mitologii politice, simbolul steagului cu steluțe este unul care mă face să lăcrimez ori de câte ori ascult ultima parte a Simfoniei a IX-a a lui Beethoveen. Am trăit acolo, la Bruxelles, am lucrat. Sunt un pro-european apriori. Dar nu sunt tâmpit, radical, absolutizat, fanatic. Da, sunt dur, sunt exigent, sunt un polemist dar nu exclusivist. Susțin Ucraina, susține NATO, susțin o federație a lumii, a globului, mă apropii de un idealism planetar al unei democrații terestre și cu asta am spus tot, despre mine.
Dar dacă toată lumea ar gândi ca mine, poate că am greși. Poate că ideile mele aproape mitologice au nevoie și de contrabalanță. Poate că eu văd cele 12 steluțe intacte ale steagului, poate domnii Gheorghe Smeoreanu sau Crisu Popescu le văd teșite, sau cu colțurile boante. Poate că nuanțe de alb sunt mai multe. De aceea este bine că presa are democrația ei de idei. Unii îmi reprosează că eu un iubitor de Europa îl citesc și apreciez pe Smeoreanu care e mai sceptic, mai ezitant. Le spun foarte bine. Tocmai de aceea trebuie mai mulți ochi să privească un fenomen. Eu zic că Ucraina este o victimă și evident că asta o voi crede indiferent de cum se va încheia războiul. Crisu Popescu sau Gheorghe Smeoreanu îmi spun că Ucraina e vinovată pentru situația în care e. E o opinie, cu care evident nu sunt de acord. Dar exact asta este democrația presei. Și câștigul presei. Eu îl condamn pe popa ăla care s-a dus cu filmul la Moscova, spunând că nu are ce căuta într-o țară de criminali. Cei doi colegi din presă spun invers. Aici nu fondul contează, ci forma ideii.
Asta e ideea că demcrația ne învață să ascultăm și opiniile total diferite de ale noatre. Chiar dacă ne enervează, ne încleștăm dinții dar, puteam avea capacitatea rațională de a spune că e foarte bine că există și alte opinii. Nu există doar soare în lumea asta, zile însorite, există zile înnorate, chiar dacă te enervează acele zile, cu ploi și stai în casă, ambele fenomene și zilele însorite și cele cu ploi și nori ajută natura să crească.
Presa va exista multă vreme de aici înainte, atât timp cât va exista diversitate de opinii. Eu susțin un Paște pe calendar gregorian, sunt ferm convins că prietenii mei din presă, mai sus mai menționați ar veni cu argumente pentru rămânerea Sărbotorii de Paște pe calendarul iulian, pe care il consider defect. Și nu doar eu.
Nu vreau să mai repet divergențele de 1000 de ani, pe care le am și le-am avut cu Adrian Pană. Dar condeiul lui bun, mă determină să-l respect.
Atât timp cât verbul, editorialul, nu ni-l va fura nimeni, democrația presei va exista. În comunism scriam toți la fel, ferească Dumnezeu de un alt regim în care să scriem la fel. Sunt abolut convins că doar democrația liberală va respecta acest drept al libertății de opinie. Doar un sistem politic pe care îl visează cei care susțin AUR sau SOS ar risca să ne arunce din nou în zona opiniei unice.
Liviu POPESCU