Despre Mândria de a fi Vâlcean

Este judeţul meu, pentru că îl simt înainte de a-l cunoaşte. După doi ani de pelerinaj prin toată Vâlcea, de la marginea Transalpinei şi până la Otetelişul, de la Topolog şi până la Grădiştea, acolo unde românii şi-au mutat biserica şi cimitirul, da, este tărâmul pe care l-am simţit şi promovat.

Oriunde am scris, sub orice nume, sub orice aspect, Vâlcea a fost pentru mine o Biblie deschisă.

Valcea frumoas2Am folosit condeiul pentru a merge pe urmele lui Rommel pe Strategica, am umplut călimara în lacul Câlcescu, am mers cu luntraşii trecutului pe Lotru şi am privit bătrâna doamnă a Voinesei. Am pus pe harta turismului cascada cea mai înaltă din România, cea care se azvârle în gol la Mălaia, şi am băut cu lotrii şi italienii din Brezoi. Am cumpănit apa la Câineni şi am mers pe urmele cruciaţilor la Titești. Am numărat Munții lui Vladislav din Boișoara și m-am luptat alături de Basarab la Posada Perişanilor.  Mai mult, la Racoviţa am ascultat vecernia Athosului Românesc şi am ştiut să simt Defileul Oltului într-un tango majestuos, acolo unde Făgăraşul şi Parângul şoptesc doinele trecutului.

La Călimăneşti, am pilotat cu Ioana Cantacuzino şi am scris versuri pe Aleea Geniului, neuitând să pun marginea frumoasă la Berislăveşti, pe urmele vechilor castre romane din Limesul Alutan. La Sălătrucel m-am scăldat în Marea Tetis printre algele Cretacicului, iar la Dăeşti am mângâiat Oltul ca pe un ţărm mediteranean. De la Bujoreniul comorilor haiducilor vremii am urcat la Sfinţii Părinţi de la Muereasca.

Valcea frumoasăIar de la Râmnicul marelui Mircea cel Bătrân, am luat-o pe cărarea Olăneştiului spre staţiunea de la poale de Căpăţâni, trecând prin Vlădeştiul ierarh şi printre Măglaşii sării de odinioară. Dar nu înainte de a privi cum toamna invită iarna la ultimul vals sus, pe deal, la Runcu. La Ocnele Mari am cinat cu Burebista, iar la Mihăeşti am ascultat, noaptea, mersul mocăniţei. La Milcoiu am văzut luptele sumanelor negre, ştiind că, la Goleşti, Zinca a găsit împăcarea destinului. Iar la Budeşti, Lahovary a scris primele manuscrise ascultând de peste Olt, din Băbeni, glasul întâilor ciobani transilvani. La Bălcescu am stat la un ceai la conac, iar la Galicea m-am sfătuit cu Rudenii. La Stoileşti am iubit merii, la Dănicei, prunii, iar la Olanu am întâlnit lebedele iernatice de pe Olt. La Drăgoeşti, m-am întâlnit cu primii soldaţi ai lui Mihai Viteazul…

La Voiceşti, m-am sfătuit cu fermierii de luncă, ştiind că, la Drăgăşani, mergi pe Transalpina Vinului, printre cnejii podgoreni. La Orleşti m-am plimbat pe Bulevardului Viei Nobile, iar la Prundeni am stat la cramă. La Scundu am ascultat păsările codrului, iar la Pesceana am auzit dacii cum păzeau cetatea din pădurea Higi. Pe drumul Transhumanței, am ajuns la Amărăști, la casa haiducului Coman, iar la Crețeni am jucat o carte cu boierii de neam. La Sutești, m-am ascuns printre castelele de fân, ca să mă plimb apoi prin pădurea Cotrocenilor din Guşoieni. Iar după ce am frământat lutul de la Lungeşti, am trecut colinele spre Şuşani. De la Mădulariul de toamnă am ajuns la Drăghicescu din Măciuca, să urc apoi la noua mănăstire cascada1a Stăneştiului sălăjean. Pe culmea Cotoşmanului, ţesea tiv Roeştiul, iar dincolo pe Luncavăţ, se plimbau corăbiile Popeştiului şi ale Şirinesei. Din Trovanţi curgea Oteşaniul, iar la Cernişoara, codrii seculari ai Modoiei ne-au dus spre Stroeştiul lui Radu de la Afumaţi. Acolo, am descoperit perla Slătioarei, din coroana Vaideeniului, de pe umerii Horezului, unde omul a devenit creator de pământ sfânt. Acolo, drumul călugărului m-a dus la meteora Arnotei din Costeşti, la miracolul Bărbăteştiului, pe drumul sfânt al Stoeneştiului, într-un arhipeleag de vise al Buneştiului.

Am urcat dealul splendid al Pietrariului şi am curbat Govora spre Păuşeşti Otăsău, lângă casa reginei din Frânceşti. La Tomşaniul frumos, am stat la poveşti cu Tudor Măldar şi am plonjat apoi spre Valea Olteţului, salutând însă doinele de la Roşiile, bând apă din lacul fără fund al Lăpuşatei şi zăbovind, preţ de o clipă, la Tetoiu. La Lădeşti m-am dat în scrânciobul copilăriei, iar la Fârtăţeşti am vorbit cu Ianache de la Olt. La Poenaru am găsit stiloul din Bălceşti, urcând la palatul Zătrenilor şi admirând povestea Piei Brătianu de la Livezi. La casa genericGrădiştea am salutat Gorjul vecin, am stat la taclale cu boierii Sineşti şi am înnoptat la conţii Sănduleşti de la Alunu.

De aceea este Vâlcea judeţul meu. Oriunde sunt acasă, fie sus la 2000 de metri, fie în luncile de la Făureşti şi Diculeşti sau printre zidarii de la Valea Mare.

Am scris despre Vâlcea aşa cum este ea, cu peşteri şi chei, cu brazi şi stejari, cu lacuri şi legende, cu tot ce are mai sublim, mai sfânt şi mai cald. Pentru că nu există ceva mai presus în lumea asta decât mândria şi demnitatea de a fi vâlcean…

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *