Despre „jurnalistii si scriitorii” de azi, cu Tavi Herta
Vin dintr-o lume dispărută, în care scrisul avea nervi și țesut, mirosea a cerneală și hârtie, avea formă și substanță. Îl puteai atinge, îl puteai băga în buzunar, îl puteai înfășura și desfășura după bunul plac. Cuvântul scris purta costum și pălărie iar pantofii îi străluceau în soare ca cei ai lui tataie, pe care niciodată nu l-am văzut ieșind din casă înainte de a-și da cu cremă, cu o răbdare infinită, încălțămintea de plimbare prin cartier.
Cei care scriau cărți și ziare erau aleșii, asta era regula. Rareori, în cercul inițiaților pătrundeau intruși, asta era excepția. Aproape tautologic spus, scriau cei care știau să o facă, cei care aveau chemare, cei care nu voiau doar să se audă, cei care citiseră mai mult decât publicaseră, cei pentru care viața se confundă cu litera, pentru care fiecare respirație are o explicație sintactică, pentru care cratima, paranteza și punctul au inimă și plămâni, vieți proprii, pline de sens.
Port în mine dragostea lipsită de ipocrizie pentru cuvânt, mă port cu timiditate în preajma lui, îi respect absența, îl aștept umil să mi se descopere. Când ai învățat să-l iubești cum am făcut-o eu, nu mai există cale de întoarcere, schimbare de dragul vremurilor. Uneori, adaptarea e deșert. Îmbrățișând noul, oricât de mult nonsens ar conține, renunți la tine, calci în picioare, anulezi pe vecie. Ce să fac acum, să mă bucur văzând neaveniții amestecând fraze la întâmplare? Să-i aplaud pe netoții care semnează texte neinteligibile pe unde apucă? Să-mi scot pălăria în fața agramaților cu pretenții de scriitori și jurnaliști? Să-i felicit pe violatorii cuvântului, pe cei care urăsc scrisul dar îl practică vehement?
Litera ca marfă, aruncată de colo-colo asemenea unei mingi de cârpe, folosită ca mop, vândută la sac, deștertată pe tarabă, amestecată cu lături și dată la porci. Așa, își pierde gustul și alunecă mai bine pe maț. Furaj ca oricare altul, ieftin și bun. Își face treaba, mai băgăm o găleată. Și încă una. Și încă una, până când toți, într-un cor nesfârșit, putem râgâi satisfăcuți. O să avem șorici gustos și de Crăciunul ăsta.
By Tavi Herta
Unul dintre putinii jurnaliști de condei pe care i-a avut Vâlcea.