Deși școlile sunt în scenariu verde, Primăria Muereasca a achiziționat tablete și laptopuri pentru elevi

Primarul Ion Ungureanu speră să nu se schimbe situația din prezent din Muereasca și elevii să poată merge la școală în acest an, dar este pregătit în eventualitatea în care efectele pandemiei vor fi resimțite în localitate.
”Avand în vedere perioada de pandemie existenta, Primaria Comunei Muereasca , a achiziționat laptopuri pentru scoala Muereasca și tablete pentru fiecare elev din clasa 0 si clasele I – VIII astfel încât sa fie asigurat procesul de învățământ, care după cum se cunoaște, la noi în localitate deocamdată, se desfășoară dupa scenariul verde dar noi suntem pregătiți astfel prin achiziționarea acestor terminale sa facem fata și la scenariul rosu. Fac mențiunea ca fiecare tableta are cartela cu abonament gratis la Internet pe o perioada de 2 ani . Dragi copii sa le folosiți cu placere și folos . Succes tuturor!”, spune primarul din Muereasca.
Ion Ungureanu spune că are în proiect și reabilitarea și modernizarea școlii din Muereasca de Sus, alături de alte proeicte de infrastructură.
”Mă refer la finalizarea proiectului de modernizare a drumului Grui, din satul Muereasca de sus; Modernizarea şi asfaltarea intregii infrastructuri de drumuri comunale : Hotare, Grui, Lunca Steleşti, Grui Muereasca, Frânceşti –Coastă, Gaiculesti, Cocenesti, Andreesti, Drumul cimitirului , drumul Bisericii sf Nicolae, Plopu, Stanesti, Şuta, finantate prin programul de investitii al Companiei Nationale de Investitii CNI (proiect abrobat);- Reabilitarea si Modernizarea scolii de centru Muereasca de Sus, proiect finantat prin programul de investitii al Companiei Nationale de Investitii CNI;- Finalizarea proiectului privind Alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor menajere în com. Muereasca, satul Andreesti , satul Suta si a tuturor strazilor din localitate care nu au aductiune de apa;- Continuarea proiectului de Regularizare a pârâului Muereasca prin executarea unor praguri de fund, ziduri de sprijin , a unor diguri aparari mal si refacerea lucrarilor hidrotehnice avariate de viiturile produse de paraul Muereasca”, spune Ungureanu
Totodată trebuie menționată că în cursul acestei săptămâni a început turnarea asfaltului pe Drumul Athosului Românesc, drumul județean care traversează localitatea de la est la vest.