Deși au pierdut la penalty-uri, copiii din echipa de fotbal a scolii din Vaideeni, sunt campionii de suflet ai Vâlcii

Miercuri, 4 mai, a început faza regională a Cupei Satelor, competiție U13 desfășurată în satele și comunele din România! Formația din comuna Marsani (Dolj) a trecut de echipa din Vaideeni (Vâlcea), ”Școala Luca Solomon”, după un meci echilibrat, decis la penalty-uri.
A fost 0-0 la pauză și 1-1 la finalul timpului regulamentar, iar cele două formații au mers cap la cap și la loviturile de departajare. După prima serie de 5 penalty-uri executate, scorul a fost 4-4, înainte ca Marsani să înscrie decisiv în seria următoare și să profite de ratarea celor de la Vaideeni.
Cupa Satelor este cel mai amplu proiect de scouting în mediul rural, iar echipele participante sunt mixte. În meciul jucat la Vâlcea, în formația celor de la Vaideeni s-au regăsit și patru fete.
Cupa Satelor este o competiție națională U13 organizată de Federația Română de Fotbal cu sprijinul Kaufland România, dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.
”Nu contează că am pierdut. Am pierdut la loteria penalty-urilor. Dar copii sunt buni, merită respectul nostru. Sunt campionii Vâlcii. Merită toată aprecierea noastră. Avem viitor sportiv, asta înseamnă, înseamnă că sportul redevine o opțiune pentru copii și mai ales în mediul rural. Îi felicit din suflet pe sportivi din Vaideeni”, declară primarul Daniel Băluță.
Drept cadou, Primăria Vaideeni le va oferi un teren sintetic modern în curtea școlii din localitatea.
tot respectul pentru copii din Vaideeni si domnul profesor.
merita sustinerea autoritatilor locale.
de mentionat este faptul ca reprezentanta comunei Marsani s-a prezentat cu copii nascuti 2011,2012,2013, doar 2 jucatori nascuti 2009.
mult succes in continuare!
am lasat un comentariu….
merita felicitari copii din Vaideeni si domnul profesor.
trebuie sprijiniti pentru a practica sport in continuare .
de mentionat , v-as ruga, este faptul ca echipa din MARSANI a avut in componenta jucatori de 10-11 ani, doar 2 copii nascuti 2009…
mult succes