Deputatul Eugen Neață a luat la pas localitățile vâlcene

La Horezu, cu primarul Nicolae Sărdărescu 

Orașul Horezu este un loc aparte printre localitățile vâlcene. Este și ar trebui să fie una dintre cele mai accentuate imagini istorice și culturale din regiunea pe care o numim Oltenia de sub munte. Are o istorie veche, e înconjurat de ctitorii voievodale fără egal, a fost cândva centrul picturii religioase românești și este, din timpuri imemorabile, centrul ceramicii tradiționale, sub semnul Cocoșului de Hurez.
Puține localități de pe aici adună atâtea valori la un loc. Este centrul unei zone în care comunele din jur contribuie cu și mai multă personalitate la istoria locului, adăugând valori material și umane fără egal. Măldărești, cu fondul său muzeal și arhitectonic, Costești cu mănăstirile și colecția de artă de aici și Vaideeni și comunitatea sa, atât de diferite și de originale prin ocupațiile și tradițiile populare de dincolo și de dincoace de Carpați. În mijlocul acestui context și complex istoric se dezvoltă orașul Horezu. L-am vizitat recent pe primarul Nicolae Sărdărescu pentru o întâlnire în cadrul căreia să ne transmitem reciproc informații despre munca făcută de mine și de domnia sa în folosul dezvoltării și modernizării acestei regiuni.
Știa deja despre inițiativa mea legislativă care permite utilizarea terenurilor aparținând fondului forestier pentru domenii schiabile realizate de administrații locale. Mi-a vorbit la rândul său despre proiectul său de realizare a unei variante ocolitoare a drumului care trece acum prin mijlocul orașului și despre asocierea cu comunele din jur pentru proiectul de realizarea a unui transport modern al celor care trăiesc și muncesc în acest grup de localități: Costești, Horezu, Măldărești și Vaideeni.
Am discutat din nou despre proiectul legislativ de care au nevoie meșterii populari din zonă pentru a-și proteja creațiile și pentru a le valorifica în condițiile cele mai profitabile pentru arta și pentru atelierele lor. Mă documentez de mai multă vreme pentru o astfel de inițiativă legislativă și ea s-a conturat cu contribuția mai multor artiști populari din zona Horezu.
M-am bucurat să aflu de asemenea că primarul Nicolae Sărdărescu are în derulare un proiect de cartier rezidențial realizat prin oferirea tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani a unor parcele de pământ de 400 metri pătrați, pe care să-și amplaseze locuința proprie în condițiile existenței deja a utilităților necesare, asigurate de primăria orașului Horezu. Mulțumesc pentru discuție primarului Nicolae Sărdărescu și mult succes proiectelor la care lucrează în beneficiul locuitorilor din acest oraș!
Cu primarul Daniel Băluță, la Vaideeni.

Specificul și originalitatea comunității din Vaideeni este ceea ce atrage ca un magnet în regiunea pe care o numim cu mândrie Oltenia de sub munte. Vaideenii duc mai departe modul aventuros în care românii de peste Carpați și-au întemeiat aici localitatea în care să-și poată duce mai departe tradițiile, hărnicia și principiile morale fără egal. Vaideeni este un tărâm de poveste și un spațiu al poveștilor de succes despre muncă și despre iubire, despre unitate și din nou despre muncă grea la stână, departe de casă, în munți sau pe căile transhumanței de la poalele munților Carpați. La întâlnirea cu primarul Daniel Băluță, am vorbit mai puțin despre trecut și mai mult și mai aplicat despre proiectul de dezvoltare a infrastructurii turistice, inclusiv a domeniului schiabil pe care primăria, în colaborare cu Consiliul județean Vâlcea, îl realizează în zona Vârful lui Roman.
Am fost la Vaideeni la câteva zile după ce am scris aici despre inițiativa legislativă pe care am avut-o în Parlamentul României, conform căreia administrațiile locale pot utiliza zone forestiere pentru dezvoltarea pârtiilor de schi, fără a avea obligația de a ceda statului suprafețe egale din proprietatea localității. Proiectul Vaideenilor și al Consiliului județean, care își bazează succesul pe tenacitatea primarului Daniel Băluță și pe experiența incontestabilă a președintelui județean Constantin Rădulescu, va merge mai departe cu șanse maxime de reușită. Urmare a vizitei pe care i-am făcut-o recent lui Daniel Băluță, vă pot spune câteva lucruri și despre proiectul „Zona metropolitană Horezu”. Este o asociere ambițioasă, la care participă localitățile Costești, Horezu, Măldărești și Vaideeni și care are ca obiectiv principal înființarea, organizarea, reglementarea, modernizarea și gestionarea în comun a serviciilor publice, începând cu transportul local. Proiectul își bazează finanțarea pe fonduri europene. Spiritul asociativ al administrațiilor locale din acestă zonă este fundamentul și garanția unei dezvoltări puternice și coerente a serviciilor publice atât de necesare turismului regional cât și prosperității oamenilor care trăiesc și muncesc aici.
Mulțumesc pentru discuție primarului Daniel Băluță. Succes proiectelor lui, aflate în derulare – sala de sport construită de la zero, modernizarea drumurilor și a rețelelor de utilități – sau în primele etape de implementare – asocierea localităților pentru mobilitatea publică și domeniul schiabil de pe Vârful lui Roman.
Mult succes!