De la Mahalaua Gării de secol XIX la cel mai înalt şi elegant cartier central al Râmnicului de azi…

Orice oraş a avut sau mai are încă o mahala. Una cu parfum de epocă, una care vine, de regulă, din secolul XIX şi urcă până în perioada interbelică. O mahala pestriţă, cu străzi noroiate, cu case mici, improvizate, magherniţe, cu beţivul scandalagiu, cu birtul de tablă, cu fetele libere…, cu romii fugăriţi mereu de jandarmi. O mahala cu o viaţă extrem de plină şi de colorată.

Râmnicul a avut şi el o astfel de mahala, una care se încadra în registrul clasic al acelor periferii şi care a început să trăiască pe la mijlocul veacului XIX, crescând uşor spre început de secol XX.

Mahalaua Gării. Evident, nu era una ca în oraşele mari, industrializate ale României. Era o mahala modestă, cu aproximativ 50 de magherniţe, în lunca Olăneştiului, după calea ferată.

Râmnicul era un orăşel care abia ducea 10.000 de locuitori în anul 1890, prima „mare” făbricuţă fiind tăbăcăria lui Simian. De altfel, mahalaua gării a fost singura mahala a oraşului nostru şi ea se întindea de la Simian în jos. O mahala între Olăneşti şi Olt.

Aşadar, se inaugurase magistrala Podu Olt – Piatra Olt, apărând gara Râmnicului, triajul şi zonele de depozitare. Zone din cărămidă roşie, care se mai văd şi azi pe partea stângă spre Podul de Fier. Implicit, avem primii hamali care lucrau în gară, 90% din încărcături fiind cele de cherestea. Restul erau animale, fructe, legume…

Hamalii populează mahalaua, împreună cu romii şi bulgarii. La 1900, ajung, la Râmnic, mai multe familii de bulgari din Ostrov, care cumpără sau arendează terenurile de la confluenţa râului Râmnic (Olăneşti) cu Oltul. Aceştia formează o bază mare de legumicultori, care îşi fac casele, „ălea mai înalte”,  în mahalaua gării.

Mahalaua gării se întindea la est de gară, între râul Olăneşti şi actualul Bulevard Tudor Vladimirescu, până în râul Olt, râu care avea albia mult mai spre vest decât acum.

Case mici de cărămidă sau pământ, străzi pline de praf sau noroi, câini maidanezi, birturi, găşti, un mic bordel. Erau primii ţărani ajunşi la oraş. Mulţi, angajaţi la micile ateliere din oraş, la tăbăcărie. Era acea lume ciudată de dincolo de calea ferată. Dincoace, era oraşul cu case boiereşti, cu străzi late, cu grădini frumoase, pline de verdeaţă.

Mahalaua era, aşadar, formată din bulgari, romi, rumâni şi tot felul de categorii sociale periferice.

După al Doilea Război, lucrurile se schimbă, dar nu prea mult, o mare parte din mahala rezistă aproape până în zilele noastre, dar urmează să dispară, în locul ei, azi,  apărând un cartier rezidenţial.

După anii ’70 de fapt, oraşul începe să crească, periferiile se deplasează, Oltul este regularizat, la fel şi râul Olăneşti. Apare noul cartier Libertăţii, iar comuniştii dezvoltă, în zona fostei tăbăcării, fabrica Vâlceana. Apare şi o fabrică de mături, precum şi alte active ale cooperaţiei.

Dar mahalaua rezistă mult după 1990. Mai exact, în zona riverană râului Olăneşti. Abia acum 10 ani, un mare retailer reuşeşte să schimbe această zonă, de fapt începe acest proces.

Iar procesul este continuat, cu succes, de către cel mai mare dezvoltator  imobiliar din Râmnic, Romeo Iliescu, omul care transformă, în prezent, vechea mahala în cel mai elegant cartier central al Râmnicului.

Altfel spus, în prezent, 2 blocuri de 15 etaje (în viitorul apropiat, 3 astfel de construcţii), încadrate de un splendid parc cu grandiflore, cedri, pini mediteraneeni şi trandafiri, înlocuiesc urmele epocilor apuse ale Râmnicului antebelic.

Cartierul central rezidenţial este azi un reper de arhitectură în Râmnicu Vâlcea, acesta priveşte, de la înălţimea celor 15 nivele, tot oraşul, dar, în acelaşi timp, Râmnicul parcă se învâte în jurul acestui cvartal imobiliar central.

Nu mă aşteptam să descopăr atâta eleganţă într-un loc pe care mai toată lumea îl evita cu doar câţiva ani în urmă. Cele trei blocuri uriaşe încadrează astfel un spaţiu pe care îl găseşti doar în marile oraşe, cu mult verde între aceşti coloşi albi şi cu un iluminat stradal care te trimite parcă în atmosfera new-yorkeză. Este multă relaxare, multă eleganţă în acest loc.

Râmnicu Vâlcea se populează în felul acesta chiar în inima oraşului şi există o mare căutare de „înălţimi”. Iar atunci când investitorul este unul serios, care stă mereu pe şantier şi are pretenţii de calitate, e normal ca lucrul ce rezultă în urma lui să fie chiar unul de bun gust.

Iliescu este omul care a schimbat imobiliar un oraş. A destructurat o mahala, care ajunsese precum groapa lui Eugen Barbu, dar a şi impus un standard la „înălţime”, şi la propriu, şi la figurat, în oraşul nostru.

Se prea poate ca Râmnicu Vâlcea să fie primul oraş din Oltenia care construieşte blocuri de 15 etaje. Ambiţiile dezvoltatorului vâlcean nu se opresc aici, are multe alte planuri, dar mai este ceva de spus, omul despre care vorbim a demontat un mit. Acela atât de des utilizat: cum că, „după era Ceauşescu, nu se mai construieşte nimic”. Eronat! Să ridici, în doar un an, un bloc de 16 etaje înseamnă mai mult decât performanţe socialiste în construcţie.

Dincolo  de fabrica socialistă Vâlceana – din păcate, o ultimă construcţie hidoasă rămasă în acest perimetru, un nou ansamblu de blocuri rezidenţiale P+11 se ridică. Astfel, fosta mahala devine unul dintre cartierele rezidenţiale ale Râmnicului.

Puţini îşi mai amintesc azi de casele bulgarilor care au creat Ostrovenii de azi. Casa lui Batânov şi  cea a surorii sale Olga mai sunt încă în picioare. Casele mici ale primilor hamali adăpostesc mici service-uri şi locaţii pentru dezmembrări. De fapt, oraşul a încercuit mahalaua, vechea periferie de acum 100 de ani este, în prezent, o anexă a centrului…

Din vechea mahala a Râmnicului au mai rămas poveştile:

„Doi medici ieşeni au plâns atunci când au vândut terenul. Aici au copilărit acum zeci de ani. Dar nu regretă faptul că locul se transformă. Suntem în 2017, poveştile le păstrăm acolo, undeva în suflet, azi pretenţiile sunt altele. Noi nu facem decât să ne adaptăm noilor cerinţe, noilor dorinţe ale celor care vor o locuinţă”, spune Romeo Iliescu, omul care a transformat o mahala de acum 100 de ani în cel mai frumos cartier central al Râmnicului.

Liviu POPESCU