De la calculul ariei unui pătrat la colorarea acestuia sau despre cum am ajuns o societate de zombie
Nivelul de educaţie a scăzut într-un mod devastator în ultimii 30 de ani pe tot globul. Şi apropos, m-am săturat de clişeele cu marile miracole ale finlandezilor, suedezilor sau canadienilor, care îi pun pe elevi să coloreze pătrate decât să le calculeze aria.
Educaţia s-a simplificat din ce în ce mai mult, de la profunzime spre margini; societatea este doar una atrasă de culori şi de titluri. Oare îşi mai aminteşte cineva că, în anii ’90, şi lăcătuşul mecanic, seara, citea o carte?
Rigorile au scăzut, examenele s-au înmuiat, avem teste grilă, nu mai există disertaţii. Mă uitam, zilele astea, la cărţile pentru copii. „Insula Misterioasă” a lui Vernes are nici 140 de pagini, Mark Twain este şi el oferit ţâncilor pe rezumat. Matematica este limitată la o metaforă.
Sunt zile în care, la clasă, nici măcar nu se umple o tablă (acum 30 de ani, se ştergea de cel puţin 3 ori la o materie).
Am intrat într-o altă eră. A confortului. A butoanelor apăsate şi a unui bombardament de informaţii care prind. Discernământul a scăzut. În 1990, o ţară întreagă a râs la ştirea lui Cristoiu cu găina care face pui vii. Azi, pe Facebook, un material asemănător, ilustrat prin photoshop, ar fi credibil pentru 30% din cititori.
Nivelul de recepţie a scăzut în analiză, oamenii nu mai gândesc la nucleu, îngurgitează totul pe nemestecate. De aceea sunt mai uşoare manipulările dacă ştii să-i oferi unui cititor exact ceva pe gustul lui.
Acum 30 de ani, oamenii îşi făceau procese de conştiinţă pentru eşecuri profesionale sau familiale. Azi, dacă vine cineva şi le spune că de vină sunt guvernele, lumea ocultă, evreii, bubulii, se simt eliberaţi. Adică toţi suntem oameni de succes, numai că Cineva din afară ne pune beţe în roate.
O societate care colorează pătrate în loc să le calculeze ariile este predispusă la a fi o turmă uşor de manipulat în scopuri politice, economice sau, Doamne Fereşte, de altă natură. Pe vremuri cucereai o jună cu citate din Eminescu, azi o jună te-ar crede dus cu capul dacă i-ai spune asta.
Unde a început această simplificare? Ce minţi luminate au decis că e mai important să reduci totul la banal, la empiric, să nu oboseşti raţionalul?
În timp, a apărut totul, odată cu dispariţia temelor de casă şi a examenelor pe bază de autonomie a gândirii. Atunci când a apărut grila şi a dispărut ciorna.
Unde vom ajunge? La o societate de zombie. Uitaţi-vă pe drum, în maşini, pe stradă, prin cafenele… Oameni cu capul în jos, care butonează telefoanele şi trec unii pe lângă alţii, precum sfere izolate.
„Nu cunosc şi eu pe cineva!!”, spune ea, butonând pe FB, flirtând cu speranţă, cu un nume virtual, în timp ce merge pe stradă, printre oameni, atentă la telefon.
Mi-e dor uneori de cuceririle care se petreceau în tren, pe hol, la o ţigară, atunci când veneai de acasă, la facultate…
Liviu POPESCU
