De ce spun şi cred eu că judeţul Vâlcea are viitor

Merg de 7 ani prin judeţul Vâlcea, la pas, prin fiecare comună şi vreau să spun că, chiar de nu suntem noi la nivelul Ardealului, cu mici excepţii, ceea ce am observat în fiecare localitate, îmi dă speranţa că lucrurile se mişcă în direcţia bună, că judeţul nostru are viitor.
Vreau să spun că majoritatea comunelor au apă şi canalizare, şcoli şi dispensare reabilitate, drumurile locale asfaltate, semn că fiecare administraţie a înţeles că este obligatoriu să-şi facă fişa postului şi să-şi pună la punct bazele, premisele pentru dezvoltare, pentru a atrage în zonă investiţi, pentru a deveni localiăţi care să placă ochiului, să valorifice potenţialul pe care îl au.
Mă uit dinspre nord spre sud şi nu pot să nu remarc faptul că în Câineni acum 7 ani, nu exista nici măcar o pensiune şi acum sunt vreo 6 şi ăsta e doar începutul într-o comună unde vara montaniarizi din Germania şi Austria vin regulat, Boişoara, treptat devine descoperită şi se cumpără case în poate cea mai frumoasă aşezare geografică din judeţ. Perişaniul deţine cea mai tare fermă zootehnică din Vâlcea. La Racoviţa, autostrada va da un impuls masiv localităţii, Brezoiul era polul sărăciei, acum este capitală cultural muzică, Mălaia se află în documentaţii pentru a deveni staţiune, la Voineasa, vine în această vară, un mare investitor să îi dea de cap Vidrei şi vrea să bage acolo milioane de euro.
Călimăneştiul deja este una din cele 10 staţiuni de top ale României, Sălătrucelul şi Berislăveştiul vor fi riverane unui drum care se află în reabilitare şi probabil în anii care vor urma, se va putea merge sus pe Cozia pe aici. Muereasca după ce se va termina drumul de asfaltat va fi şi mai cunoscută prin viaţa monahală, la Dăeşti, avem un nou hub industrial, în top trei după Mihăeşti şi Budeşti. De fapt toate comunele din arealul metropolitan se urbanmizează. Râmnicul indiferent cine va conduce primăria, are culoar de dezvoltare. Băbeniul care era un oraş urât, devine anual un mic centru industrial, cred că acele mai mai multe IMM-uri pe cap de locuitor. Local,ităţile de malul stâng al Oltului, până la Drăgoeşti, se redefinesc prin piscicultură. Dăniceiul şi Stoileştiul se redefinesc prin promicultură.
Toată salba de comune din zona de sub munte, de la Buneşti până la Slătioara, pe ruta lui DN 67 sunt de departe cele mai bogate localităţi vâlcene, au un patrimoniu şi o zestre turistică, una care cu siguranţă se valorifică pas cu pas. Nodul de mijloc Şirineasa-Popeşti – Lădeşti încă îşi caută o identitate dar apropierea lor de oraşe (Băbeni, Horezu şi Râmnic) înseamnă că vor creşte odată cu aceşti poli.
Tot bazinul Drăgăşaniului revine pe viticultură, la Prundeni se construieşte un drum care va schimba radical geografia turistică a zonei. Comunele sudului de la Lungeşti şi până la Făureşti sunt arenadate total şi agricultura cooperatizată a făcut minuni acolo.
Mai slab stă Valea Pescenei dar vreau să spun că şi acolo adminsitraţiile locale au investit enorm în ultimii ani în confortul locuitorilor.. Artera principală e în lucru, şi un alt drum important spre Roeşti, de asemenea este în execuţie.
Toate comunele vâlcene au câte ceva care a urnit motorul, au cel puţin un investitor care însemană un punct economic pe hartă, cătina de la Roşiile, merele şi murii de la Copăceni şi Cernişoara, ferme de păsări, de porci, ferme de vite. .
Vâlcea nu este un judeţ sărac, o treime din primari merg exclusiv pe fonduri europene, fondurile guvernamentale s-au tradus în drumuri, şcoli şi utilităţi, cred că numeri pe degetele de la o mână localităţile cu management defectuos. Din Oltenia, Vâlcea e fruntea, o spun asta sincer, pentru că am văzut cum arată celelalte 4 judeţe.
Nu cred că sun prea optimist dar realitatea din teren, mă face să spun că în aceşti 7 ani, Vâlcea s-a schimbat sub ochii şi cauciucurile mele, Dacă nu mă credeţi faceţi ca mine şi vă spun eu, Vâlcea acum 7 ani, când am început să o cutreier avea cu 50% drumuri mai proaste decât acum, jumătate din comune nu aveau apă iar uliţele săteşti erau pline de noroi. În perioada următoare Guşoeni, Budeşti şi Dăeşti încep investiţiile în gaze naturale. .
Vâlcea se schimbă pas cu pas dar se schimbă în bine. Nu suntem la nivelul judeţelor din Transilvania dar nu suntem nici mult în spate Peste 7 ani, Vâlcea va fi cu totul diferită de cum o vedem azi. Pentru că în aceşti 7 ani, altfel spus la finalul exerciţiului bugetar european următor, Vâlcea va fi de nerecunoscut.
Liviu Popescu
am scris acest material încântat, după ce am vorbit azi cu investitor care deja şi-a cumpărat 50 de vaci angus şi va amenaja o fermă zootehnică într-o comună unde deja avem 5 ferme pomicole.. Omul stătuse 12 ani în Anglia şi a decis să investească la el acasă următorii ani.