De ce se poate spune că Râmnicu Vâlcea este cel mai frumos oraş din România (II)

Celor care plâng şi înjură acest oraş le spun doar atât, Râmnicul vechi nu a murit, Râmnicul vechi este în fiecare din noi şi, să nu fim ipocriţi, nici Râmnicu nou nu arată urât. Dacă cineva are altă opinie să întrebe pe oricine vine în Vâlcea pentru prima dată fie că e din sud, est sau din Nordul Transilavan. Toţi vor spune. „Râmnicu Vâlcea este frumos”.

Şi vă spun un secret. Pentru a gusta Râmnicul trebuie să îl priveşti de dincoace de castanii roşii de pe Bulevardul Mare, să îl priveşti de sub zidurile terasei, de la Statuia Independenţei, din capătul Republicii când te uiţi spre Spital, din Poiana Cetăţuii, de sus din Dealul Malului, sau de sus de pe Petrişor.

Până la urmă chiar şi cei care deţineau clădirea SOCOM-ului au renovat-o. Da, un lucru e la fel de adevărat, nu mai avem centru istoric şi oricât ne-am da noi peste cap, Râmnicul nu mai poate învia clădirile de altă dată ale Bărăţiei, Hotelul Splendid, si tot ansamblul de la Sârguinţa în sus. Asta e, dar Râmnicul poate deveni un oraş modern cu mult bun gust şi multă eleganţă.

Şi are toate premisele pentru a deveni cel mai cochet oraş de sub munte, pentru că are oameni frumoşi, are o natură generoasă de jur împrejur. Nu e de ici de colo, să ai un bulevard prin pădure (doar Copoul Iaşului mai este), nu e la fel de ignorat, faptul că ai două lacuri în nord si sud, două mari lacuri de acumulare şi două resturi de râu rămase de pe vremea Oltului. Nu este deloc de ignorat că în Râmnic ai un microclimat de deltă atât pe râul Olt cât şi la vârsarea Olăneştiului. Nu este de ignorat că ai o stradă cu palate brâncoveneşti cum este fosta 22 decembrie. Nu este de ignorat că în Râmnicu Vâlcea există biserica lui Mihai Viteazu sau schitul Troianu, unde avem a doua Cozie.

Nu putem uita nici biserica blestemată unde Radu de la Afumaţi a fost asasinat. Nu se poate uita nici spendidul palat al Arhiepicopiei cu tot domeniul. Nu pot fi ignorate nici cele două licee, monumente istorice – Lahovary şi Mircea.

Nu puteam să nu uităm nici frumoasă stradă Stirbei Vodă cu acele case tipice de Vâlcea cu o vegetaţie care vara oferă un parfum de epocă.

Poate că nu va fi urât centrul Râmnicului, nu ştim, însă e bine că a dispărut mozaicul unde defilam noi pionierii de 23 august si de 1 mai. Poate că nu va fi urât, până la urmă arhitecţii l-au conceput şi tot arhitecţi l-au aprobat.

Cum să nu uităm nici minunea Simian, o casă care aminteste de Mediterana, cum nu trebuie să ignorăm Muzeul de Istorie, prima şcoală a Râmnicului. Sau Casa Tetoianu, sau casa ardelenească a fostului primar Zamfirescu.

Poate că nici gara nu va fi urâtă la final, numai că nu avem trenuri. Cum nu sunt urâţi nici arborii de pe Aleea Castanilor, cum nu este deloc urât nici hotelul Miraj parcă aşa îi spune de acolo.

Râmnicu Vâlcea este în transformare, este un diamant neşlefuit. Nu, nu suntem Sighişoara, nici Clujul, nici Timişoara, dar avem pe al nostru şi oricât s-ar bate cu pumnul în piept craiovenii cu târgul lo renovat, tot la Vâlcea le e drag să ajungă. Nici un alt oraş din România nu are un mic cartier cum e Feţeniul, unde ca să ajungi străbaţi o pădure, traversezi un platou de unde se văd piramidele de pământ. Pentru că nici un oraş nu are asemenea fenomene carstice.

Continuăm? Sunt multe de spus despre orăşelul nostru care are vreo 100 de mii de suflete, care sunt nativi, care sunt de strânsură, care sunt aclimatizaţi, care sunt rafinaţi, care sunt snobi, care sunt oneşti. A, mai a e ceva, Râmnicul nostru numără vreo 10.000 de suflete şi era mare port la Olt, pe vremea Buridavei, când în restul ţării, pe acolo pe unde e Bucureştiul erau doar păduri şi mlaştini….

Mihai IONESCU