De ce presa (locală şi nu numai) este acuzată ca fiind politizată? Care sunt şansele independenţei?

Să facem o precizare importantă pentru cei care nu fac parte din lumea presei şi care privesc fenomenul doar scriind pe facebook şi dându-şi cu părerea sau punând verdicte de multe ori fără a avea argumentul real şi coerent.

Singurele instituţii de presă din România „deschise” public şi care pot mediatiza gratuit declaraţii de presă, comunicate, iniţtiative politice, orice ţine de un politician sunt 3: Telviziunea Română (TVR), Radio România(RRA) şi Agenţia Română de Presă (Agerpres), adică instituţii ale statului care trăiesc din bugete asigurate, adică dintr-o alocaţie clară din partea statului şi deci nu au problema finanţării. Şi e şi normal de altfel să prezinte fără partizanat opiniile tuturor actorilor de pe scena politică, gratuit, pentru corecta informare a celor care sunt contribuabili, despre viaţa politică.

Restul presei din România este privată, că vorbim de presa naţională sau locală, toate aceste instituţii funcţionează pe un principiu vechi, cel comercial, cel al mediatizării acţiunilor politice şi civice, evident sub forma unui contract legal, în care politica editorială nu are ingerinţe şi redă în respect faţă de contract şi partenerul economic toate aceste iniţiative.

Presa privată din România are la îndemână 3 surse principale de funcţionare – piaţa publicitară, vânzarea la tarabă şi contractele de prestări servicii cu instituţii, ale statului, fie că vorbim instituţii publice, regii autonome, companii de stat fie că sunt politice, toate legale şi care asigură funcţionarea unei gazete care are costuri, mai ales dacă este print (salarii, tipografie, personal contractual, etc).

Din păcate, piaţa publicitară în provincie, şi luăm cazul Vâlcea, este extrem de subţire, agenţii economici nu au încă o cultură a marketingului, nu există agenţii de publicitate care să intermedieze acest tip de afacere. Şi atunci rămâne la latitudinea creării unei prietenii, a unor relaţii amicale şi aici este de salutat şi respectat curajul unor investitori autohtoni care sprijină şi sunt printre cei care (cu puţin dar regulat) asigură viabilitatea şi existenţa presei locale. Din păcate, acelaşi lucru nu poate fi spus despre corporaţii şi multinaţionalele din Vâlcea, prezente de ceva vreme aici, prezenţă care a fost salutată de presa locală, dar care ignoră media din Vâlcea. Este unfair şi, chiar dacă au fost câteva articole critice la adresa unora(vezi Faurecia), presa locală în majoritatea ei a fost una favorabilă care a punctat gratuit prezenţa şi strategiile economice ale Cieh, Nepi, Wipro, Genoye, Magneto, etc apreciind că aceste companii merg bine şi oferă locuri de muncă. Din păcate, aşa cum am spus, politica lor de marketing nu include presa locală şi am putea spune că, dacă ar regândi strategia lor pe acest segment ar contribui la relativa independenţă de politic a presei locale

Vâzarea la tarabă este deja istorie. Doar 1% din populaţie mai cumpără ziare şi de multe ori sumele care se câştigă de aici sunt insignifiante, derizorii. Epoca internetului a dus aici, este unul dintre efectele colaterale, negative, pentru presă. Chiar dacă am merge pe varianta abonamentului online, cum au încercat unele gazete, nu ar fi mari succese.

În zona locală, de la Marea cea Mare şi până la Baia Mare s-a ajuns astfel la captivitatea ultimei surse de funcţionare – instituţiile statului (UAT-uri, regii autonome, companii de stat etc), partide politice şi oameni politici, cea mai importantă sursă de finanţare(salvare) a presei din România. Este absolut legală această formă de colaborare, numai că pentru cititorul neavizat, se traduce prin aservirea presei private.

Apare evident întrebarea pe care am auzit-o la mulţi, dacă există acest grad de sărăcie, de ce mai scrieţi? Pentru că sunt oameni care iubesc condeiul, cărora le place presa, cărora le place subtilitatea frazei, care şi-au dorit din şcoală să devină jurnalişti. Este o meserie care se face cu pasiune, cu trăire, cu ardere. Doar că această pasiune are nevoie de finanţare. Toţi jurnaliştii sunt şi ei oameni, cu familii, cu rate în banci, care mânâncă, care îşi cumpără cărţi. Nu există ziarişti bogaţi, există ziarişti, la Vâlcea de exemplu, care trăiesc de la limita sărăciei până la zona medie.

De salutat în acest sens aportul ultimei surse de finanţare. Că există un interes al clasei politice şi al instituţiilor de stat amintite pentru a apărea pozitiv în presă, nimeni nu contestă acest lucru dar se poate altfel? Da, aşa cum am spus, mai sus, se poate.

Dacă marile companii de genul corporaţiilor care activează de la Marea cea Mare la Baia Mare ar realiza că ar trebui să aibă o strategie de marketing în presa zonală, acolo unde îşi construiesc afacerile. Printr-un aport de publicitate, informare, prezentare, în presa locală ar putea scoate presa locală dintr-o captivitate.

Marketingul în România, la 28 de ani de la marea revoluţie este încă un domeniu subţire care se loveşte de o incapacitate de a realiza concretul. Presa locală se adresează în medie unui număr de 3000 – 4000 de cititori online (cine spune altceva, are alte interese), funcţie de materiale ajunge la vârfuri de peste 5000. Nu pare mult dar este segmentul civic, cel care contează într-o cetate. Adică sunt cei care de regulă frunzăresc pe net un ziar. Este segmentul care la rândul său popularizează un subiect, deci sunt mici nuclee de informare.  Presa locală care se ocupă de infrastructura din Ghioroiu este citită de locuitorii din Ghioroiu, pe net, dar care se află la mii de km distanţă, în Spania sau Italia. Se pot scrie multe rânduri despre acest fenomen al bulgărelui de informaţie care se rostogoleşte dar nu acesta este scopul materialului prezent

Aşadar, faptul că oamenii politici sau instituţiile statului sunt prezente în paginile presei locale private (pe sume modice) nu înseamnă o ilegalitate, este marketing, PR şi care da, poate influenţa negativ sau pozitiv opinia publică. Faptul că unele partide politice au înţeles mai bine acest mod de comunicare iar altele deloc, bravo lor. Produsul se vinde funcţie de ambalaj, este veche de când lumea această teorie. Am auzit şi exprimarea, „mediatizează-mă din principiu”. Asta o poate face orice gazetă, cu riscul de a muri în 2-3 luni. Nu creşte nici vânzarea la chioşc, nu schimbă mentalitatea unei corporaţii, faptul că publici un justiţiar local, care se crede un Eliot Ness, şi mai ales dacă ştii cât de ipocrit este el, pe interior. Am auzit şi faptul că „presa locală nu influenţează deloc scena politică”. Zău? să revedem alegerile din 2016…

În concluzie, presa privată din România, încearcă indiferent de cât de grea e viaţa de zi cu zi, să caute soluţiile pentru a vă informa „cât de cât obiectiv” despre investiţiile care se fac sau nu se fac într-o zonă, despre punctul de vedere al unui politician pe care chiar dacă nu îl apreciaţi, aveţi inteligenţa de a discerne dacă el bate sau nu câmpii.

Şi astfel am ajuns la un paradox. Statul şi clasa politică sunt cele care susţin presa privată din România, cu precădere cea locală. Nu este opţiunea presei, este captivitatea presei, diplomaţia presei de a face slalom printre aceste repere, şi încercarea de a păstra o rată de credibilitate de avarie, la un 50%…

Liviu POPESCU