De ce este Râmnicu Vâlcea cel mai frumos oraş din România?

Nu, nu avem centrul istoric al Clujului, al Braşovului, al Timişoarei, nu avem palatele monumentale ale conţilor şi ducilor maghiari sau austrieci, dar cu toate astea, Râmnicu Vâlcea este cel mai frumos oraş din România. Pentru că noi avem altceva, le avem absolut pe toate, într-un perimetru mai mic decât oricare sector al Bucureştiului sau permiterul Piteştiului sau Braşovului. Avem palatele noastre brâncoveneşti, nu sunt ele imense, dar sunt mici şi cochete, dă o fugă pe strada Mihai Viteazu şi ai să te bucuri de stilul nostru brâncovenesc, castele în miniatură. Ridică fruntea în Râmnic, în toate direcţiile şi ai să vezi cât de frumos ne-a aşezat Dumnezeu între Capela, Malul Alb şi Petrişor. Şi mai e ceva, de sus de pe Petrişor, se vede foarte bine că Râmnicul a fost construit într-o deltă preistorică, în Delta Olăneştiului. Râmnicu Vâlcea este ridicat exact acolo unde râul Olăneşti a adus pulbere de stâncă înainte de a se arunca amorezat în apele Oltului.

Râmnicu Vâlcea este oraş domnesc. Nu, nu avem dieta aici ca la Mureş, nu avem curţi imperiale sau domneşti, avem altceva, avem locul sfânt, bătătorit de Mircea cel Bătrân, cel care văzând muntele Cozia, versantul nostru pe care îl priveşti din orice unghi al oraşului, deci Mircea a zis că acolo vrea să rămână. Şi aşa a fost.

Pe aici Mihai a vrut să facă o biserică şi a făcut una minunată. Alţi domni au ridicate altele. Austriecii au făcut şi ei casele lor, lorzii noştrii valahi pe ale lor. Oraşul nostru coboară în trepte de la nord la sud, dinspre Cetăţuia lui Radu de la Afumaţi, până în pădurea Lahovary. Sunt 7 trepte? Precum colinele…Râmnicu Vâlcea nu a avut industrie de secol XX, a avut înă o boemă aparate. Un oraş mic plin de Tipăteşti, Axinteşti, Olăneşti, Popeşti, Protopeşti, Ioneşti, Dumitreşti şi alţi boiernaşi, berbanţi, care jucau bridge şi curtau fetele frumoase de pension. Sau serveau dulecaţă în grădinile înflroite de pe Stirbey Vodă. Vâlcea avea un cinema italian, avea colina Capelei cu statuia Libertăţii, avem un bulevard care începe sub deal şi se termină peste Olt sub alt deal.

Râmnicu Vâlcea este cel mai frumos oraş de pe Valea Oltului,. Ascuns de fagi, de tei, de platani, de castani roşii, de mulţi salcâmi, este în sufletul nostru. Nu există râmnicean care să nu iubească piatra zidită numită Terasă sau Cetate sau parcul Mircea cel Bătrân. Nu există râmnicean care de pe trotuarul BCR-ului să nu privească cu ochii închisi splendoarea Capelei. Râmnicu Vâlcea are oameni frumoşi, de la bonomia şi bastonul unui octogenar care se plimbă pe aleile parcului Copetti până la nurii săltăreţi ai unei adolesecente de la Lahovary sau Economic.

La Râmnicu Vâlcea, spiritul de Oraş de sub Munte stă în fiecare trecător sau localnic. „Apă mare? Avem Oltul! Munte?Avem subcarpaţii! Oraş vechi? Avem sute de case brâncoveneşti din alea mari, cu foişor şi cu arcade? Centru istoric? Noi sunt centrul istoriei…”, ar spune şi ultimul puber ieşit în vacanţa mare de la Pedagogic.

De ce suntem boemi? Păi e simplu, foişorul brâncovenesc nu este nici cerdac, nici prispă, este micul pătrat de la intrare, unde pe scaune de paie, vara, vâlcenii stau la taifas, înainte de a intra în living. Acolo se fuma pipă şi se punea ţara la cale. Păi şi Caragiale a scris, scrisoarea pierdută, simţind boema Râmnicului nostru.

Da, e drept comuniştii ne-au distrus zeci de clădiri în centru, dar spiritul nostru s-a mutat la periferii şi a supravieţuit. Chiar şi în blocurile caste ale anilor 80, trăieşte o boemă. Şi toate aceste vitregii (am fost raion, am fost desconsideraţi, demolaţi, marginalizaţi, sufocaţi) nu au făcut nimic altceva decât să ne unească. Apropos, suntem cei mai solidari pribegi prin lume. La Bucureşti, la Cluj, la Paris, la Londra, la Barcelona când se întâlnesc doi râmniceni imediat oraşul lui Mircea cel Bătrân vibrează. Noi ne facem un oraş frumos şi virtual, oriunde ne aflăm. Dem e al nostru, Manolescu e al nostru, Liiceanu e al nostru, ni l-am asumat pe Mihai, pe Mircea. Ne uităm la medici de renume, la ingineri de renume, la solişti de renume, la mari oameni de faceri şi zâmbim „e din Râmnic”. Şi aşa e, îi recunoaştem, râmnicenii oriunde sunt, au un semn regal, pe care numai noi îl recunoştem, nimeni nu îl vede. Da, suntem cel mai frumos oraş din România, teii de pe strada Carol I, fostă Argeş sunt mai frumoşi decât pieţele centrale ale Sibiului sau Braşovului…

Mihai IONESCU