De ce este Râmnicu Vâlcea cel mai frumos oraş din România (III)

Râmnicu Vâlcea are trei cartiere născute din poveste, pline de istorie, de natură dar şi care ar putea genera în viitor cel mai larg orizont de dezvoltare imobiliară. Sunt trei cartiere aşezate precum prefaţa unei cărţi de antologie şi pe care, le ignorăm azi.

Nu voi fi niciodată de acord cu cei care vor spune că Râmnicul este un oraş urât, nu suport deloc sintagmele „Matei a distrus oraşul” sau „Gutâu l-a mutilar” sau „Rădulescu nu ştiu ce i-a mai făcut”. Pentru că Râmnicul nu poate fi distrus, singurii care poare au reuşit să-i sfarme din coroană au fost comuniştii care i-au zdrobit centrul istoric dar nu au reuşit să-i răpească sceptrul naturii.

O plimbare de seară prin cartierul Petrişor te face să te gândeşti la moşiile boierilor Inăteşti, la vederea râului cu mori de apă, la povestea de demult a unei mănăstiri care a funcţionat aici. Iar dealul plin de sare care se duce până în culmea Ocnelor arată că aici a fost cândva un mal deltaic al râului care se vărsa în fratele mai mare, râul Olt, la marginea seminarului teologic, asta cu mii de ani în urmă. Petrişorul este astfel unul din cartierele cocoţate sus, de unde panoramă Râmnicului noctun te lasă într-un confort pe dinăuntru, asigurându-ţi expozeul unui oraş feeric.

Dealul Malului, cartierul nou apărut, în urma bisericii blestemate este un cartier de poveste. Dinocolo de asasinatul regal de pe dealul Cetăţuia în care Radu de la Afumaţi piere chiar în altarul bisericii, stau legende şi multe poveşti. Nu cred că e cineva care să nu fi auzit de povestea tunelului care ar pleca din curtea bisericii din deal şi ar ieşi tocmai la Fedeleşoiu. În spatele acestei bisericii, luminile de seară ale noului Bverely Hills, dau stele noi acestui frumos oraş. Cartierul a apărut pe locul unde până în 1989, găseai turme de oi şi livezi cu meri. Oraşul se pierde astfel dincolo de colinele de nord-vest.

Dar mai presus de toate, Râmnicul are un coridor secret, un cartier în mijloc de pădure. Da, este locul de fugă, refugiul, zona în care pe vremuri medievale, râmnicenii de odinioară preferau să se ascundă să părăsească oraşul de jos, asediat dinspre sud. Feţeni, acolo, unde era o biserica de lemn, pe locul unde acum se înalţă Cuvioasa Parascheva, era locul de adunare şi plecare în pribegie. Ca să ajungi la Feţeni trebuie să traversezi pădure Goranului şi apoi departe descoperi o zonă de poveste, cea mai frumoasă din Râmnicu Vâlcea. După platoul care deschide Valea Stăncioiului, de unde se văd piramidele de pământ (fenomen carstic în municipiu) drumul merge spre Feţeni. De ce coridor? Pentru că se poate ajunge de aici spre Goleşti şi astfel pribegii erau în siguranţă.

Râmnicu Vâlcea este astfel înconjurat din toate părţile de icoane ale naturii. Oraşul nu are cum să fie distrus iar cei care se fandosesc în a „demoniza această urbe” nu au decât o soluţie. Să ia maşina şi să iasă la o plimbare de seară măcar în aceste trei locaţii. Vor auzi greierii la faţa locului cum îşi cântă iubirile printre ierburi, mirosul de cimbrişor, păsările nopţii, foşnetul vântului de prin păduri, luminile oraşului care se împreună cu ale stelelor şi răcoarea de
august.

Râmnicul de jos este înconjurat ca într-un cerc sublim de Râmnicul de sus….

Mihai IONESCU