De ce crește prețul la curent? Înjurati-o pe Greta Thunberg și politica fără cap a Bruxelles-ului

În ultima vreme alături de relatările non-stop despre pandemie şi vaccinuri a apărut un alt subiect care domină agenda publică: facturile la energie. PSD, AUR şi o bună parte din comentariile din spaţiul media au exploatat o temă de mare interes pentru populaţie pentru a lansa atacuri populiste la guvern şi a plânge demagogic pe umărul consumatorului vulnerabil.

Sunt desigur şi lucruri care se pot reproşa şi guvernului, însă cauzele reale sunt în exterior. Dovadă că preţurile la energie au explodat peste tot în Europa. Iată, în Italia, facturile la electricitate au crescut cu 20 de procente în ultimul trimestru şi se aşteaptă să crească cu 40 de procente începând din octombrie. În Spania, preţurile la energie s-au triplat în ultima jumătate de an, ajungând la aproape 173 euro pe megawatt-oră. Iar decizia guvernului socialist de la Madrid de a plafona preţurile a provocat reacţii nervoase în piaţă. Companiile care operează reactoare nucleare, acestea produc o cincime din necesarul de energie electrică al ţării, au ameninţat chiar că le vor închide.

Şi Germania se confruntă cu o criză majoră. Preţul energiei a crescut de la 36 euro pe megawatt-oră în februarie 2021, la 164 euro pe megawatt-oră în septembrie. Iar un grup de lobby, DerMittelstand, care reprezintă în principal companiile germane mici şi mijlocii, a publicat rezultatul unui sondaj în care 97 de procente dintre membrii săi se aşteaptă ca preţul la energie să crească continuu în ultimii 5 ani, cu efecte severe asupra competitivităţii lor. „Dacă această tendinţă de creştere masivă a preţului electricităţii continuă, există pericolul real ca să asistăm la un exod al producţiei energo-intensive”, a declarat directorul DerMittelstand cotidianului Wall Street Journal. Lucrurile nu arată mai bine nici în Marea Britanie unde deja companiile care produc oţel sau îngrăşăminte au întrerupt parţial activitatea.

Un factor meajor merită o discuţie separată pentru că ilustrează miopia care a stat la baza unor decizii luate în UE, dar şi de Marea Britanie în privinţa energiei, în principal din raţiuni ideologice. Marea bătălie pentru „decarbonizare” sub presiunea unui agresiv curent ecologist ne-a adus, iată, în acest punct. Din 2016 încoace a fost redusă cu 40 de procente capacitatea de producere de energie de la centralele pe cărbune, multe fiind închise. În plus, nici energia nucleară nu este pe placul ecologiştilor aşa că atunci când nu bate vântul care să mişte turbinele eoliene sau când nu este soare pentru panourile solare sunt alternative puţine care să compenseze deficitul. Cum şi costul permiselor de carbon a crescut de peste două ori creşterea preţului la energie este inevitabilă. Este motivul pentru care premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a spus că impactul politicilor „verzi” ale UE în materie de energie va fi precizat explicit pe facturi.

Dacă se va merge orbeşte pe un „Green Deal” agresiv, aşa cum doreşte Bruxelles-ul, ne putem aştepta ca lucrurile să se înrăutăţească în continuare. Aşa se întâmplă atunci când ideologia are prioritate în faţa raţiunii. În ciuda propagandei enorme dacă ne uităm în istorie şi nu extragem convenabil perioade de timp pentru a lansa apoi scenarii catastrofice eventualul impact al omului asupra schimbărilor climatice este în cel mai bun caz minimal. Dacă s-ar informa cât de cât cei care acum sunt panicaţi de faptul că nivelul mării creşte cu 2-3 mm ar putea afla, de pildă, că doar cu 11 mii de ani în urmă actuala insulă Corfu era legată de continent. Schimbări climatice, cu mult mai dramatice faţă de cele actuale, au existat de când este şi Pământul. Aşa că, cu sau fără marile „Green Deal-uri”, ele se vor produce în continuare. De aceea este important să gestionăm aceste provocări inteligent nu în baza unor ameninţări imaginare sub stindardul „Salvării Planetei”. Numai că din păcate multe decizii se iau fără o analiză serioasă, în plan economic, pe termen mediu sau lung. Un exemplu tipic este achiziţia de autobuze electrice în oraşele noastre, prezentată în mass media drept un exemplu de decizie luminată şi responsabilă. Chiar cele mai performante au o autonomie de doar 120 km, iar partea critică este că acumulatorii, care costă aproape la fel de mult ca autobuzul, trebuie schimbaţi la 4 ani. Aşa că, chiar dacă le cumperi iniţial cu fonduri europene ajung destul de repede să reprezinte o povară pentru bugetele locale.

Va duce acest şoc al exploziei preţurilor la energie la o trezire la realitate la Bruxelles? E încă greu de spus. Unii înalţi oficiali din Comisia Europeană s-au arătat îngrijoraţi de reacţia din societate, unde deja există destule nemulţumiri şi în legătură cu gestiunea pandemiei. Deja Franţa a declarat că se opune introducerii permiselor de carbon în domeniul transporturilor. Soluţiile de moment, precum plafonarea temporară a preţurilor, nu rezolvă problema de fond a competitivităţii companiilor europene pe plan internaţional.

Altfel spus politica fără cap sau cu un fanatism ecologic obsesiv duce la reacții pe care nu le imaginam. Atât timp cât alternativa nu este viabilă – eoliene, fotovoltaice, hidrogen lichid, nu poți pune presiune financiară pe producătorii clasici. O astfel de politică va duce în foarte putini ani la închiderea termocentralelor. Cu ce costuri sociale.

Energia hidro? Nu mai avem voie să facem hidrocentrale pentru că nu se mai dau avize de mediu. Și atunci, care este soluția? Ne întoarcem la lampă? Pentru a salva planeta?

Politica Bruxelles-ului este cam așa. La mijloculul secolului al XIX-lea apăruse motorul cu aburi și câteva locomotive experimentale. Nici nu au intrat bine pe piață, că dacă aveam atunci UE, ar fi impus taxe pe transportul cu căruța și pe atelierele de manufactură.

Atât timp cât nu există o alternativă viabilă la producerea de energie, politica decarbonizării va produce un lanț ucigător în economie și în societate. Care nu se rezolvă cu plafonarea prețurilor.