De ce a pierdut PNL Vâlcea alegerile în judeţ

Eşecul PNL Vâlcea este mult mai amplu privind cauzele şi are atât de multe premise de discuţie, premise pe care liderul Cristian Buican trebuie să stea calm şi să le analizeze bine, pentru că, altfel, în toamnă, se va confrunta cu un eşec de proporţii.

Poate că, la Vâlcea, întreaga construcţie a PNL  a fost în fapt un castel din joc de cărţi…

În primul rând, în niciun caz, racolarea de primari nu înseamnă implicit voturi empatice pentru PNL. Nu poţi forţa omul să voteze cu o siglă dacă această siglă nu-i spune nimic. PNL Vâlcea nu oferă o idee de substanţă, scoşi în faţă, Bulacu, Păsat, Vîlcu etc. nu adună mai mult de 10% voturi. Pentru că nu au charismă, nu au ceva palpabil, au o pronunţie metalizată şi o atitudine care plictiseşte.

Vâlcea este în Oltenia, este un judeţ cu ADN PSD, nu poţi învinge o mentalitate extrem de conservatoare dacă vii cu Victor Stănculescu (e simpatic tipul, dar nu va lua niciodată voturi de la omul de rând). Nu se poate veni cu aroganţă, cu superioritatea celui care le ştie pe toate.

PNL Vâlcea nu are vectori de transmisie la nivel judeţean şi nu are o ofertă. Imensa greşeală cu menţinerea, cu orice preţ, a lui Gică Păsat, total nepopular, în fruntea CJ, a fost o strategie eronată.

Lipsa unor proiecte de anvergură, care să înceapă în cei 2 ani de conducere a CJ, care să se lege cu timbrul de PNL, a însemnat o lipsă de ofertă.  Pe acest fond, guvernarea Ponta, care a adus beneficii în buzunarul electoratului social din Vâlcea, a dat măcar o direcţie.

Dacă Buican a considerat că alegerile le câştigă numai pentru charisma lui Voicescu, Vătafu, Cupăreanu, Joiţa, Michiu etc. şi pentru că aceştia sunt pastori pentru comunitatea lor, se înşeală amarnic. Votul câştigător, de masă nu se obţine bob cu bob numărat, ci se ia pentru o icoană, un fenomen, un simbol. Iar PNL Vâlcea nu a creat niciun simbol.

PNL, în Vâlcea, pleacă, pe axa simpatiei,  de la „Minus 1”. Vâlcea nu este în Ardeal. PNL Vâlcea trebuia să vină cu absolut ceva de forţă, care să spargă mentalităţi. Şi să caute limbajul simplu, direct, către bazinul conservator al populaţiei. PSD Vâlcea nu arată ca un demon comunist, cum ar arăta un PSD Cluj sau Bihor. Aici e nevoie de alt discurs.

Lipsa unei echipe de indivizi impecabili, care să impună respect, profesionişti în jurul PNL, a dus la acest eşec.

Buican nu a pierdut din cauza presei, în afara a două publicaţii ceva mai dure, restul presei nu a fost nici ostilă şi nici amiabilă. Deci a avut premisele şi linistea pentru a inventa un PNL care să IMPUNĂ! Nu a făcut-o. S-a bazat pe chiţibuşării, pe improvizaţii etc.

Faptul că nu s-a implicat deloc în alegerile de la municipiu, unde ne-am trezit, pe listă, cu un anonim care, halucinant, se credea Magnific şi chiar Primar, unde lista de consilieri pare că a fost făcută la tarabă, în piaţă este  o altă cauză a eşecului PNL.

Da, bun, e de apreciat implicarea, mai mult sau mai puţin directă, a liderului PNL în decăpuşarea CET-ului, dar nu a venit, practic, PNL Vâlcea cu nicio soluţie pe care să o aplice. Nu e nevoie de teorii într-un judeţ captiv stângii dacă vrei să câştigi. E nevoie de fapte, de acţiuni imediate, de dinamică.

Dacă, în toamnă, PNL Vâlcea va prezenta aceeaşi echipă, una care toată adunată nu dă scorul partidului, nu va face nimic.

P.S. UNPR a încercat, acum câţiva ani, să racoleze membru cu membru, crezând că va reuşi să aibă masă. Şi acum UNPR nu mai există. Nu poţi face membri de partid populaţia unui judeţ. Trebuie să o faci să aibă încredere în tine. Dar când ai lideri fără priză la populaţie, nu poţi emite pretenţii…

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *