Dan Barna: Preşedintele trebuie să fie prezent, activ şi implicat şi să nu apară doar în situaţii de criză

Cel puţin aşa a susţinut liderul USR, la Râmnicu Vâlcea, într-o conferinţă de presă. Asta pentru că „preşedintele are cea mai mare legitimitate conferită prin votul popular. El trebuie să fie prezent mereu în viaţa publică şi nu să apară doar în situaţii de criză”.

Dan Barna a susţinut şi la Vâlcea necesitatea alegerilor anticipate şi spune el „acum se va vedea cine face doar retorică electorală şi cine doreşte cu adevărat o schimbare democratică a actualei configuraţii parlamentare”. El a propus un pact pentru anticipate şi aşteaptă răspunsul celorlalte partide din parlament.

Totodată, Barna susţine  USR-Plus este disponibil în a face alianţe post-electorale nu cu un anume partid politic, ci cu politicieni care au o „probitate morală, oneşti, profesionişti şi care urmăresc o reformare a statului”. Ideal ar fi, spune Barna, un guvern centrat în jurul USR-Plus.

Acesta a mai adăugat că nu este adeptul unei campanii agresive, campaniile USR au fost proteste împotriva unei clase poltice care a subjugat statul de drept şi, punctual împotriva liderilor PSD care au modficat legile justiţiei, subminând imaginea României în exterior.

În ceea ce priveşte oferta USR-Plus pentru electorat ea este una care oferă o alternativă întregii clase politice de până în prezent, alianţa politică propunând oameni noi, oameni care au o viziune de dezvoltare pentru România, o strategie de reconstrucţie a ţării, ” a unei ţări din care doar în acest an au plecat 230.000 de români” o strategie prin care românii să revină într-un stat de drept, bazat pe profesionalism, cinste, onestitate”.

Mesajul de „Fericiţi în România” se adresează românilor care doresc să muncească şi să trăiască şi să fie respectaţi în această ţară.

Referitor la priorităţile USR-Plus acestea se referă la „construcţia de autostrăzi, nu doar vorbitul despre ele, continuarea programelor guvernamentale, gen PNDL, dar după o atentă verificare a destinaţiei şi utilităţii acestor fonduri. O simplificare a legislaţiei şi a ghidurilor de finanţare pentru fondurile europene şi continuarea programelor Start Up, plus o reformă totală în administraţie, în care să primeze competenţele profesionale.

La nivel electoral local, Dan Barna a precizat că nu vor exista directive de la centru privind o politică de alianţe, fiecare organizaţie având libertatea de a merge fie singuri în confruntările electorale, fie în alianţe.

Acesta a mai spus, că semnăturile  pentru caddidatura sa în alegerile prezindenţiale au fost strânse şi invită românii din Diaspora să nu uite că miercuri e ultima zi în care se pot înscrie pentru votul electronic.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *