Dăeştiul este a 4-a comună vâlceană cu ritm accelerat de dezvoltare

Comuna Dăeşti a intrat în anul 2019 pe podiumul comunelor dezvoltate, unde potenţialul economic şi imobiliar începe să fie valorificat. Aceasta a devansat Frânceştiul şi se află în top alături de Budeşti, Mihăeşti şi Bujoreni. Sunt şanse ca în 2020, localitatea să aibă cel mai galopant ritm de dezvoltare, odată cu implementarea proiectului de gaze naturale.

Astfel comuna Dăeşti este considerată una în curs de industrializare (aici funcţionează doi agenţi industriali mari) dar există premise ca şi alţi agenţi economici să vină în zonă, anunţul administraţiei de a introduce gazele naturale, având un impact asupra dezvoltării clusterelor de afaceri  şi imobiliarelor.

Localitatea se bucură de un spor demografic accelerat în ultimii ani, distanţa de doar 8 km de centrul Râmnicului fiind un mare avantaj ca şi relativa apropierea de DN 7, permite perspective ample de de dezvoltare.

În anul 2020 se estimează deschiderea mai multor industrii de servicii, relocarea unei populaţii urbane în comună dar şi un avans în zona agro-turistică, în acest sector existând câteva pensiuni care sunt căutate la nivel naţional.

Infrastructura rutieră este pusă la punct, în ultimii 2 ani au fost ample lucrări de asfaltare pe majoritatea drumurilor care străbat comuna, rămând doar câteva porţiuni care nu cunosc asfalt. Vorbim aşadar de o comună care beneficiază de utilităţi şi de o deschidere în zona de afaceri.

Dăeştiul este şi o opţiune pentru evitarea traficului de pe Valea Oltului şi un culoar de acces spre Ţara Loviştei, dinspre Râmnicu Vâlcea, prin Sălătrucel şi Berislăveşti.

Mai trebuie menţionat şi faptul că Dăeştiul se află teritorial între Râmnicu Vâlcea şi staţiunea Călimăneşti dar şi în apropierea viitorului drum de legătură directă cu judeţul Argeş (prin Robaia) şi Autostrada Sibiu – Piteşti (Şuici), este dispusă între culmile subcarpaţilor estici ai judeţului şi râul Olt, cu o deschidere amplă asupra lacului de acumulare.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *