Curentul electric a ajuns în cele din urmă în stațiunea Vârful Romani. Începe montarea stălpilor de iluminat
Pentru prima dată, după ani întregi de memorii, cereri, dosare, proiecte, linia de curent a ajuns în stațiunea Vârful Români, a ”90 localitate” a Vâlcii, cea mai nouă microstațiune, apărută în urmă cu 15 ani, în Munții Căpățânii, la peste 1.400 de metri altitudine.
Aici s-au construit în 15 ani, aproape 100 de structuri de cazare, constituindu-se o microstațiune ”Vârful Romani” dar din păcate fără sursa de curent. Aici se regăsește și mănăstirea aflată la cea mai înaltă altitudine din România, Mănăstirea Alina Maria sau Vârful Romani cum mai este cunsocută. Construcțiile, pensiuni, moteluri au folost surse de curent alternatiiv – generatoare, panouri, etc.
Stațiunea de află la aproximativ 17 km de orașul Horezu, oraș de care și aparține, pe un drum care începând de anul trecut a intrat într-un amplu proiect de modernizare. Tot în anul 2023 a fost primită și vestea privind aprobarea operatorului de energie electrică a unui proiect de ducere a energiei electrice în stațiune. Lucrare care a demarat în 2024 iar primarul Nae Sărdărescu susține deja că linia de înaltă a ajuns în stațiunea Vârful Romani. Odată cu cei peste 600 de stâlpi de iliuminat care încep să fie montați. Iar din 2025, sunt șanse ca propietarii de cabane și alte structuri de cazare să înceapa branșarea la rețea.
Odată cu această importantă investiție, se poate vorbi de un km zero al acestei stațiuni, altă dinamică de dezvoltare. În ultimii 10 ani s-a vorbit despre potențialul zonei, au existat o serie întreagă de legende mai mult sau mai puțin reale despre investitori străini sau români care aveau planuri sau proiecte privind domenii schiabile, resorturi, complexe imobiliare (vezi Murotti Valley). Odată cu energia electrică aceste lucruri încep să devină realizabile.
Mai mult, există în faza incipientă un proiect al Consiliului Județean împreună cu Horezu, Vaideeni și Malaia privind realizarea unui drum de legătură ”Transcăpățânii” care să lege Valea Lotrului de Depresiunea Horezu.