Cum vedem noi pro-europenii Europa în vacanțe; Cum vede diasporezul georgist Europa în care trăiește

Ne întrebăm, pe bună dreptate, de ce Diaspora, românii care trăăiesc în acele frumoase țări europene – Italia, Germania, Franța, Angia, state pe care le admirăm, chiar și dacă nu am pus încă piciorul acolo. Da, ne întrebăm de ce acești români le urăsc. Pentru că votul lor, dat împotriva Uniunii Europene, împotriva civilizației occidentale, pare un vot de ură împotriva acestor state, unde muncesc, unde mânăncă, beau, își gasesc parteneri, chefuiesc.
Ce este cu acest paradox, de a vota împotriva statelor în care trăiești?
Totul rezidă, de fapt, într-o dublă realitate. Cum vedem noi, alegătorii pro europeni, statele europene în city break și cum le vede un diasporez, din acela anti-european, care votează georgescu.
Total diferit. Chiar antitetic. Pentru noi, cei din țară, cei care muncim 2-3 luni sau 6 luni pentru un city break în Europa, înseamnă culoare. Emoție. Bucuria de a admira piețele uriașe ale burgurilor occidentale, pietonalele, terasele, cafenelele, muzeele, parcurile, castelele. De fapt este unul din scopurile clasei mijlocii din România. De a vedea lumea, cu un mic cheag de bani, puși deoparte, lunar. Așteptăm cu emoție momentul plecării, de la rezervarea de pe Vola, hotelul de pe booking, lectura de dinainte despre istoria locului. Povestim copiilor, soției, soțului, iubitei, etc despre regii, imperiul, palatele pe care le vom admira, vizita în acea mini vacanță.
Urmează 3-4 zile de Europa superbă în care visăm și ne dorim să ajungem și noi ca stat, la acele standarde de civilizație. Ne întoarcem cu regrete ca mai e mult de lucru cu națiunea noastră. Care aruncă mizeria prin păduri, cățeii pe marginea drumului și cu pocnitori de sărbători. Dar în fine, am avut un city break superb, cu multe poze, cu multe amintiri. Povestim la birou, la rude, le recomandam prietenilor. Ce mai, asa vedem noi, pro europenii, Europa.
La Diasporezi, aceia care au votat georgescu totul este fix pe dos. Ei nu se duc acolo la muzee, cafenele, teatre și parcuri. Ei nu au emoția așteptării. Ei se rup de familie, îndeasă în geamantan ceva de acasă și pleacă acolo. Îi vezi în aeroport abătuți, cu plasele mari de la Mega. Locuiesc la periferiile orașelor, stau într-un apartament vreo 8-10 inși, își calculează banii de chirie, întreținere, conserve. Pentru ei Parisul nu e deloc orașul luminilor, Londra nu e capitala imperială, Berlinul nu este mândria germana, nu îi dă pe spate stilul prusac sau alsacian. Roma nu este a flavienilor, augustusilor, Milano nu este perla Lombardiei. Din păcate, până a ajunge aici, la școală nu prea au fost atenți la istoria acestor metropole. Pentru ei acestea sunt niște orașe gri, ostile, cu munci de necalificați, în care lumea bună pare că nici nu se uita la ei, amărâții din Motru, Ianca, Mizil. Nici chiar pe turiștii români nu ii suporta. Când ii vad „fandositi și exaltati” fotografiind totul, pe stradă. De parcă este vina cuiva că ei sunt așa. A noastră, excursioniștilor, a Europei occidentale că nu au făcut ei o școală, nu au o calificare, o specializare în ceva.
Europa asta pe care noi în city break o îndrăgim, și vrem sa fim ca ei, pentru diasporezi este rece, ostila, neprietenoasă, este Europa în care numără fiecare cent de la market. Nu este Europa muzeelor, este Europa lanurilor de castraveți, de sparanghel, fermelor de oi, încarcat de saci, a serviciilor de salubrizare, cu pontatori ai dracu de nenorociți, cu brigadieri agricoli nemți duri și care strigă, cu rupere de oase, zi lumina de muncă pentru un salariu mic de acum și insuficient chiar și pentru cei rămași acasă. Cu sirieni, marocani, albanezi dubioși, cu bătăi, furturi, prostituție, cu dositul banilor prin perne, să nu ți-i salte vreun coleg de apartament de la Huși.
De aceea când apare un profet mincinos, în izmene roșii și le vorbește despre glia străbună, despre românii care sunt în realitate buricul lumii, despre o utopie în care România ii bate, îi învinge cu o forță divină pe toți…imediat diasporezul e convins și subjugat, fascinat de acest escroc. Și vreau o a doua șansă, dar fără efort, vrea șansa de fi învingător, nu ratat.
Asta e concluzia tristă. Una este Europa pe care o vedem noi, pro europenii, în city break, probabil la fel de frumoasa cum o vad și românii stabiliți deja de mai bine de 10 ani acolo. Românii cu casă, masă, job calificat si copii frumoși în școlile de acolo. Români europeni.
Și alta este Europa pe care o vede milionul de georgisti de acolo, din periferiile insalubre ale marilor metropole. O Europa neagra, ostila, arogantă. Pe care au ajuns sa o urască.
Din fericire. De la an la an scade numărul celor care pleacă spre aceste zone.
Liviu POPESCU