Cum vede creștinismul ”ideologul USR ” de la Vâlcea? Așa cum îl vede orice bun român european

Gândesc și simt ca un european și am încredere în universalitate ca un organism viu, singurul care poate garanta un echilibrul al umanității, fără derapaje, un organism unde civilizația pe model occidental este garantul libertăților civile, a statului de drept și al atingerii bunăstării și fericirii jeffersoniene.

Sunt însă un creștin care este mândru că în Vâlcea sălășuiesc 88 de biserici de lemn care au înfruntat veacurile și stau mândre pe colinele satului românesc, din care două sunt bijuterii din Alba, respectiv Sălaj. Sunt mândru că Vâlcea are cele mai multe mănăstiri de patrimoniu din România, din care 3 meteore, la scara geografiei noastre, precum Arnota, Pahomie și Vârful Romani.

Sunt un creștin care are casa lângă biserica frumoasă a Brătienilor de la Negreni și care ascultă cu plăcere duminicile slujbele redate pe difuzor. Am trăit cu Noica și fratele Alexandru, am devorat toate scrierile apostolice scrise în temnițele comuniste, mai ales creștinarea lui Steinhardt fiind cartea mea de căpătâi.

Sunt om, cu păcatele de rigoare, dar mă simt atât de confortabil în curtea de la Jgheaburi, trăiesc momentul solemn al Brâncovenilor la Huirezi și deși am păcate, cred în iertarea de final.

Creștinismul nu este deloc opusul europenismului, cum se încearcă voit și manipulatoriu a se induce, dimpotrivă, toleranța Europei este exact seva christică. Acceptarea amărâților care fug de războaiele Orientului, respectându-le credința este exact învățătura axiomatică a Bibliei.

A fi cosmopolit nu înseamnă că nu ești bun român, că nu respecți miile de cruci vâlcene care compun ulițele satelor românești ca un decor divin, asemănarea cu pădurea edenică fiind o metaforă caldă. Dar înseamnă că te simți bine și în comunicare cu Dumnezeu și lângă Notre Dame dar și lângă mica monadă de lemn din Cetățeaua Mitrofanilor. Nu trebuie să îți faci tricou precum cruciații pentru că ești cu inima lângă Balada lui Porumbescu și cu rațiunea spre ultimele descoperiri de la Oxford.

Lumea asta toată e atât de mică, e o creație milenară a lui Dumnezeu. Ea este musai să fie legată cu totul, fiecare veind cu aportul său de suflet, de simțire, de patrimoniu.

Într-o discuție la Paris, Kissinger îi oferă o replică reporterului de la Le Monde care poate fi extrapolată la nivel planetar. ”Spuneți că istoria SUA este scurtă de nici 200 de ani, vă înșelați, istoria SUA este mai mare decât a oricărui continent. Pentru că istoria SUA este o sumă de istorii a fiecărui nou american care a pus piciorul pe continentul nostru venit din sutele de națiuni ale pământului”

Asta înseamnă universalitatea, un mare ocean, în care fiecare râu este prezent cu picătura lui personalizată. În marele Atlantic există și picături de Olt sau de Jii.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *